Drama lui Strugurel, românul care a făcut puşcărie pentru zădărnicirea combaterii bolilor: „Am zis că dau în nebuneală“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Iulian Bunilă
Foto Iulian Bunilă

Strugurel Matei, în vârstă de 38 de ani, din Buzău, a fost eliberat din penitenciar deoarece un avocat a reuşit desfiinţarea deciziei prin care fusese condamnat. A apucat să stea două luni şi nouă zile după gratii, din pedeapsa de un an de închisoare. Povesteşte că perioada şederii în spatele gratiilor a fost cea mai grea din viaţa sa, şi-aşa chinuită.

În luna aprilie 2020, Strugurel Matei a fugit din spital, unde fusese internat pentru că tuşea puternic. Medicii au hotărât să-l ţină o perioadă sub supraveghere. Înainte să afle rezultatul testului efectuat în triajul spitalului, bărbatul a fugit, de frică să nu ia Covid-19. 

”M-am suit în tren şi m-au găsit doi poliţişti în gara Boboc. Eram într-un câmp, eu şi soţia mea. După ce am scăpat din spital, am zis să mergem la muncă. Au venit cei doi poliţişti cu o maşină, ne-au întrebat cum ne numim, au zis apoi: staţi pe loc, sunteţi arestaţi! Au scos pistolul în faţa mea şi mi-au zis să nu mă mişc. Am stat pe loc până a venit o Salvare de ne-a luat”, povesteşte bărbatul care locuieşte în Râmnicu Sărat.

A aflat de la poliţişti că fusese dat în urmărire, după ce a părăsit spitalul. Timp de aproape o oră, a aşteptat sub paza poliţiştilor un echipaj de la SMURD care să-l preia pentru a-l duce din nou la spital. 

Câteva ore mai târziu, i s-a spus că nu se infectase cu SARS-CoV-2, dar că are TBC şi tot trebuie internat. 

VIDEO AICI

Strugurel spune că în toată perioada petrecută în spital nimeni în afaeră de un cadru medical nu i-a explicat cât de gravă a fost fapta pentru care a fost căutat de poliţie. 

”Am stat în spital două luni, am respectat regulamentul. A venit un domn poliţist să îmi ia declaraţii şi l-am întrebat dacă trebuie să mă mai prezint undeva. <Nu>, a fost răspunsul. Eu nu aveam de unde să ştiu că trebuie să mă prezint la judecătorie, că trebuie să fac puşcărie. Doar şefa spitalului mi-a zis în felul următor: Strugurele, vezi că ţi-au făcut dosar penal şi o să te bage în puşcărie, că ai plecat din spital. Nu am ştiut absolut nimic, nimic, de dosarul meu”, mărturiseşte Strugurel Matei. 

Strugurel a fost condamnat, în lipsă, la un an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor de către Judecătoria Buzău. El nu s-a prezentat la niciun termen, iar asta l-a costat. 

Pentru că nu s-a prezentat la judecată, nu s-a putut lua acordul acestuia cu privire la munca în folosul comunităţii, care este o condiţie pentru a se dispune suspendarea sau amânarea pedepsei, a fost explicaţia magistraţilor buzoieni. În vara acestui an, a fost încătuşat şi trimis după gratii în penitenciarul din Focşani.

”M-am trezit cu doi poliţişti că vin la mine şi îmi pun cătuşele la mâini, apoi, direct la puşcărie. Mi-au spus că mi-a venit mandat de arestare. Le-am zis, staţi un pic, domnilor, prea repede m-aţi luat, explicaţi-mi ce rău am făcut. M-au dus direct la Mândreşti, la Focşani”, spune Strugurel Matei, singurul român condamnat la închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

”Am stat cu 40 de inşi într-o cameră şi am zis că dau în nebuneală” 

Strugurel Matei a stat 21 de zile în carantină, împreună cu alte opt persoane, apoi a fost mutat într-o altă incintă, cu peste 40 de deţinuţi. Buzoianul povesteşte că perioada şederii în spatele gratiilor a fost cea mai grea din viaţa sa, şi-aşa chinuită.

”Eu am crescut la Casa de Copii şi mereu am avut o situaţie chinuită. Nu aveam unde să stau, munceam pe la lume ca să am ce mânca. Cel mai mare chin a fost la puşcărie, unde nici nu mă gândeam vreodată că o să ajung. Am stat cu 40 de inşi într-o cameră şi am zis că dau în nebuneală. M-au băgat direct cu oameni periculoşi acolo, care m-au dezbrăcat, oameni care m-au lăsat şi fără bani acolo. Când am intrat acolo, a venit unu` la mine şi mi-a luat adidaşii, mi-a luat hainele. Eu nu ştim nimic, l-am dat de frică. M-am speriat tare”, măturiseşte Strugurel Matei. 

Strugurel Matei a părăsit Penitenciarul Focşani în ziua de 7 octombrie, după ce avocata Ştefania Dascălu, din cadrul Centrului de Resurse Juridice (CRJ), a obţinut la Judecătoria Buzău desfiinţarea deciziei de încarcerare din 2020. Cazul se va rejudeca, însă cu inculpatul în stare de libertate. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite