Cutremur cu magnitudinea 3,8 pe Richter în judeţul Buzău. Unde s-a mai simțit
0Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 pe Richter s-a produs miercuri, la ora locală 19:09, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit INCDFP, citat de Agerpres.

Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 140 kilometri (km), în apropierea următoarelor oraşe: 53 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 60 km est de Braşov, 62 km vest de Focşani, 64 km nord-vest de Buzău şi 81 km nord de Ploieşti, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cea mai puternică mişcare tectonică din România, din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.
„Un astfel de eveniment, dacă nu și mai puternic, va mai avea loc în Vrancea”
Luna aceasta s-au împlinit 46 de ani de la cutremurul din 1977 , prilej cu care Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), care a transmis că un eveniment similar va mai avea loc și că trebuie să fim pregătiți pentru acest eveniment.
„Trebuie să înțelegem că un astfel de eveniment, dacă nu și mai puternic, va mai avea loc în Vrancea. Nu îl putem (deocamdată) prezice, dar indiferent de această capabilitate, tot trebuie să fim pregătiți pentru el - începând cu asigurarea siguranței clădirilor în care ne aflăm dar și cu un plan de acțiuni înainte, în timpul și după cutremur“, a transmis INFP printr-un mesaj postat pe Facebook.
Hartă interactivă cu zonele sensibile în caz de cutremur
INFP a publicat, tot luna aceasta și harta interactivă „Riscul seismic al Bucureștiului”.
„Datele prezintă inevitabil o imagine parțială a situației. Pe hartă sunt trecute doar clădirile expertizate individual, cu grad ridicat de vulnerabilitate seismică, conform listei publice AMCCRS”.