Buzău va avea zece bazine de înot pentru pentru copiii care învaţă în şcolile din judeţ

0
Publicat:

La final de an, conducerea Consiliului Județean Buzău are o veste bună pentru copiii din județ. În următorii ani, în toate zonele județului, se vor construi zece bazine de înot pentru elevi.

Investițiile încep în 2023 SURSA Arhivă
Investițiile încep în 2023 SURSA Arhivă

Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău, spune că proiectul este deja „pus pe hârtie” și că s-ar putea materializa începând chiar de anul viitor.

„Am un proiect personal, pot să spun, pe care mă gândesc să îl implementăm de anul viitor. Este vorba despre construirea în judeţ a zece bazine de înot, nu pentru agrement, ci pentru copiii care învaţă în şcolile din judeţ, ca aceştia să poată merge în aceste locuri să îşi desfăşoare orele de sport în tot timpul anului. Nu inventez eu apa caldă, am văzut ceva asemănător în ţări mult mai dezvoltate şi am discutat acest proiect cu cei din aparatul tehnic al Consiliului Judeţean şi chiar cineva ne-a făcut un proiect pentru un astfel de bazin", a declarat Petre Emanoil Neagu.

Câte un bazin didactic de înot se va construi la Nehoiu, Pătârlagele și Pogoanele, cele trei orașe ale județului, dar și în mediul rural.  Potrivit unor estimări făcute de specialiști în domeniu, la solicitarea conducerii Consiliului Județean Buzău, fiecare bazin ar costa aproximativ 300.000 de euro. Un prim pas pentru demararea proiectului este încheierea unor parteneriate între Consiliul Judeţean şi primăriile din judeţ dispuse să cofinanțeze construirea acestor obiective.

"Ne-a făcut cineva un proiect pentru un astfel de bazin. Ar costa undeva la 300.000 de euro construcţia propriu-zisă, fără utilităţile la care ar trebui racordat. Nu ar fi o sumă foarte mare. Prin parteneriate între primării şi Consiliul Judeţean ar putea fi făcute. Trebuie însă văzut foarte clar. Să le amplasăm acolo unde sunt copii în şcoli şi ar avea cine să beneficieze de ele. M-am gândit ca astfel de zone ar fi oraşele mai mici din judeţ: Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele. Nu am identificat încă sursa de finanţare, dar nu spun că nu ar putea fi făcute cu resurse proprii, însă trebuie foarte bine gândită treaba", a spus Neagu.

De asemenea, preşedintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că bazinele de înot vor fi destinate elevilor exclusiv în scop didactic. Elevii vor putea ţine aici orele de sport, prin rotație, iar de instruirea acestora ar trebui să se ocupe profesorii de educaţie fizică şi sport, prin realizarea unui protocol cu inspectoratul şcolar.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite