Avertisment al profesorilor greviști din Buzău. Îi vizează pe elevii din ultimul an de gimnaziu și de liceu
0Organizarea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat este pusă sub semnul întrebării în cazul în care Guvernul nu va răspunde pozitiv solicitărilor legate de salarizare, avertizează Sindicatul Învățământul Preuniversitar (SIP) „Prof. I. Neacșu". Protestele sindicaliștilor din Educație au continuat vineri în fața Prefecturii Buzău, iar aceștia anunță că mișcările de protest vor continua și în zilele următoare.

Sindicaliștii din învățământul buzoian au declanșat greva generală la începutul săptămânii și joi au pichetat sediul Prefecturii Buzău. Ulterior, au avut o întrevedere cu președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, iar vineri au reluat protestul, iritați de lipsa de interes a guvernanților de a rezolva criza din Educație.
"În acest moment, nu s-au prezentat soluții care să pună capăt acestui conflict, așadar protestul va continua. Noi, cadrele didactice, vom intra în sălile de clasă doar atunci când solicitările noastre vor fi rezolvate. Colegii noștri au hotărât să rămână pe străzi și în săptămâna viitoare, cât timp va fi necesar pentru a obține satisfacția revendicărilor noastre. Astăzi, am adunat peste 1.500 de oameni", a declarat liderul SÎP Buzău, Ion Dobre, într-un interviu acordat AGERPRES.
Sindicaliștii buzoieni atrag atenția că există riscul ca organizarea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat să fie afectată dacă negocierile privind salarizarea nu se vor finaliza înainte de acele termene și profesorii vor rămâne în poziție de protest, refuzând să intre la clasă.
"Există pericolul ca aceste examene (Evaluarea Națională și Bacalaureatul) să fie blocate, dar decizia nu ne aparține nouă; guvernanții mimează negocierea. Nu au prezentat soluții concrete, ci doar acele ajutoare pe care le-au modulat, nu mai sunt vouchere, ci vor fi, în viziunea lor, anumite prime acordate de două ori pe an, în totalizând 2.500 de lei", a mai precizat liderul de sindicat.
Ion Dobre, liderul SIP Buzău, a afirmat joi, după consultări la care a participat și președintele Camerei Deputaților și al PSD, Marcel Ciolacu, că a primit angajamentul acestuia că învățământul va beneficia o lege a salarizării echitabilă, în caz contrar existând posibilitatea ca "ţara să fie aruncată în aer" din cauza mişcărilor de protest.
Alături de angajații din învățământ s-au aflat vineri și elevi. Diana Mănică, elevă în clasa a XII-a la Colegiul B.P. Hasdeu, le-a transmis dascălilor că și-ar dori ca, la absolvirea facultății, să revină la școală, în calitate de profesor. Tânăra a subliniat însă că salariile pe care le primesc profesorii debutanți nu îi încurajează pe tineri să aleagă o carieră în educație.
În ceea ce priveşte protestul desfăşurat pe Calea Eroilor, în timpul ceremoniei la care a participat liderul PSD, Marcel Ciolacu, președintele SIP Buzău a declarat că a fost dorinţa protestatarilor să meargă să protesteze în faţa celor care reprezintă ţara şi că el personal şi echipa din conducerea sindicatului îşi vor asuma consecinţele nerespectării legii.
„Dacă oamenii şi-au manifestat intenţia de a merge pe Calea Eroilor să protesteze în faţa autorităţilor care reprezintă ţara la cel mai înalt nivel, eu, ca lider de sindicat, nu puteam decât să respect doleanţele lor. Legea este lege şi ne asumăm ceea ce am făcut. Ca lider de sindicat şi eu şi echipa mea vom suporta consecinţele legii”, a declarat Ion Dobre.
Sindicaliştii din învăţământul buzoian au avut autorizaţie pentru a protesta, joi, în faţa Prefecturii, însă au decis să meargă pe Calea Eroilor unde a fost marcată Ziua Eroilor şi unde, pe parcursul manifestărilor, au fluierat şi au scandat lozinci.