Liderul PSD, Marcel Ciolacu, huiduit la el acasă de protestatarii din învățământ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o mie de cadre didactice au ieșit în stradă joi și în municipiul Buzău, unde liderul PSD, Marcel Ciolacu, a fost huiduit în timp ce susținea un discurs de Ziua Eroilor. În cimitir, acolo unde avea loc comemorarea s-au auzit vuvuzelele și strigătele celor care participau la manifestație.

Salariații din educația buzoiană au protestat în fața Prefecturii Buzău, instituția care reprezintă Guvernul în teritoriu. La pichetarea instituției de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, acțiune începută la ora 10.00, au participat ambele organizații sindicale reprezentate la nivelul unităților de învățământ din județ.

Sindicaliștii din învățământul preuniversitar buzoian au plecat mai devreme de ora 12.00, prevăzută pentru încheierea protestului din fața Prefecturii Buzău, și au mers în marș spre Cimitirul Eroilor, unde știau că liderul PSD avea programat un discurs de Ziua Eroilor.

Ajunși pe Calea Eroilor, în dreptul Cimitirului Eroilor, unde se desfășura ceremonia de Ziua Eroilor, manifestanții au cântat Imnul Național, apoi au început să scandeze în timpul ceremoniei.

Marcel Ciolacu și Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, și-a ținut discursurile acompaniați de vuvuzele și de scandări ale profesorilor: „Demnitate!”. Protestatarii au rămas în fața Cimitirului Eroilor, iar președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a ieșit să discute cu o delegație.

Momentul a fost detensionat prin invitația la discuții. Președintele Camerei Deputaților i-a invitat pe reprezentanții sindicaliștilor la discuții, la sediul Instituției Prefectului din Buzău.

„Aș fi vrut în mod deosebit la sfârșit să mă adresez și doamnelor și domnilor profesori, dar încă de la început aș dori să vă mulțumesc pentru respectul pe care ni l-am arătat astăzi unii altora și sunt ferm convins că după această manifestare în această zi sfântă de Înălțare o să o să ne strângem cu toții la prfectură și vom continua discuțiile împreună”, a spus Marcel Ciolacu.

Peste o mie de slariaţi din Educaţie s-au strâns, joi, în faţa Prefecturii Buzău pentru a-și striga nemulțumirile.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite