Acord de înfrăţire între judeţul Buzău şi raionul Soroca din Republica Moldova, semnat de Ziua Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oaspeţii basarabeni au depus o coroană în memoria ostaşilor români căzuţi pe front    FOTO: Iulian Bunilă
Oaspeţii basarabeni au depus o coroană în memoria ostaşilor români căzuţi pe front    FOTO: Iulian Bunilă

După ce în aprilie 2012, s-a semnat un acord de înfrăţire între oraşele Buzău şi Soroca, sâmbătă, de Ziua Naţională a României, a venit rândul ca cele două regiuni să devină surori. Oaspeţii basarabeni au participat la festivităţile organizate la Buzău de 1 Decembrie.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristinel Bîgiu, si preşedintele raionului Soroca din Republica Moldova, Victor Său, au semnat, sâmbătă, o înţelegere de colaborare şi înfrăţire între structurile administrative pe care aceştia le reprezintă.

Protocolul de înfrăţire vizează stabilirea unor raporturi de colaborare între Judeţul Buzău şi Raionul Soroca în domenii precum cel economic, socio-cultural, administraţia publică locală, protecţia mediului înconjurător, integrarea europeană si absorbţia de fonduri europene sau parteneriatul public-privat.

„Mă bucur că am reuşit sa semnăm astăzi această înţelegere de înfrăţire între judeţul Buzău şi raionul Soroca din Republica Moldova. Astăzi este Ziua Naţională a României, o zi specială pentru toţi românii de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat Cristinel Bîgiu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, după semnarea protocolului.

Proiectele social-culturale realizate între Buzău şi Soroca au început în anul 1993, iniţiatorii fiind, pe de-o parte, avocatul Mihai Sălcuţan şi scriitorul Alexandru Oproescu, fost director al Bibliotecii Judeţene Buzău, iar de cealaltă parte, Ana Bejan, pe atunci prefect al Raionului Soroca.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite