23 de cazuri de abuzuri asupra minorilor, sesizate la Telefonul Copilului într-o singură lună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luna trecută, pentru 15 copii au fost înregistrate situaţii de neglijare
Luna trecută, pentru 15 copii au fost înregistrate situaţii de neglijare

Telefonul Copilului din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a fost apelat de zeci de ori şi în luna iunie. Au fost semnalate 37 de cazuri de copii neglijaţi de cei care le-au dat viaţă ori abuzaţi emoţional sau sexual. Dintre sesizările primite la Telefonul Copilului în luna iunie, 23 de cazuri au fost confirmate.

Sesizările au venit din partea unor instituţii publice, medici, profesori sau chiar poliţişti. Luna trecută, pentru 15 copii au fost înregistrate situaţii de neglijare iar cinci dintre ei au ajuns în grija statului. Ceilalţi zece copii au rămas în mediul familial cu servicii de consiliere din partea DGASPC Buzău şi monitorizare din partea autorităţilor locale. 

În cazul a doi minori a fost vorba despre abuz fizic iar alţi cinci copii au fost abuzaţi sexual, toate aceste cazuri fiind în evaluare. Într-un alt caz, un minor a fost abuzat emoţional de către unul dintre părinţii săi. 

Este vorba despre opt băieţi şi 15 fete, majoritatea micuţilor abuzaţi fiind din mediul rural.

La nivel naţional, peste 51.000 de apeluri au fost înregistrate la Telefonul Copilului, în primele şase luni ale anului. În această perioadă, s-a constatat o creştere cu 23,21 la sută a cazurilor de abuz, iar în 2.596 de situaţii a fost necesară intervenţia autorităţilor. 

Citeşte şi: Copiii instituţionalizaţi din Buzău sunt trataţi gratuit de către medici stomatologi italieni

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite