Zece curiozităţi despre corpul uman: de ce nu putem să ne gâdilăm singuri şi câte kilograme de piele moartă pierdem într-o viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cât rezistăm fără să bem apă? De ce este aproape imposibil ca un om să se gâdile singur? Acestea sunt doar câteva întrebări despre cum funcţionează organismul uman. „Adevărul“ vă prezintă zece lucruri mai puţin cunoscute despre corpul uman.

1. Trei zile fără apă

Specialiştii susţin că 65% din corpul nostru este alcătuit din apă şi, în aceste condiţii, un om poate rezista fără să bea apă doar trei zile. Cu toate acestea, există cazuri în care oamenii au rezistat chiar şi opt zile fără să bea apă, potrivit livescience.com.

2. Este aproape imposibil să te gâdili singur

Explicaţia ştiinţifică este cât se poate de simplă: nu te poţi gâdila singur deoarece creierul face distincţia dintre lucrurile neaşteptate şi cele anticipate, îmbunătăţindu-şi timpul de răspuns. Cu alte cuvinte, nu poţi să te gâdili singur pentru că acest gest nu este nicio surpriză, iar creierul tău ştie clar care sunt mişcările pe care tu le faci.

În schimb, atunci când altcineva te gâdilă, există senzaţii neaşteptate la nivelul pielii şi acestea activează „gâdilitura“, potrivit site-ului „Today I found out“.

3. Oasele, mai rezistente decât betonul

Experţii susţin că oasele umane sunt de patru ori mai rezistente decât betonul, potrivit Advanced Phisical Medicine.

4. Acidul gastric distruge o lamă 

Acidul gastric este suficient de puternic încât poate să dizolve o lamă de bărbierit, potrivit site-ului sfatulmedicului.ro.

5. Părul facial creşte mai repede

O altă curiozitate despre corpul uman ţine de viteza cu care creşte părul de pe faţă. Specialiştii susţin că acesta creşte mult mai repede în comparaţie cu părul din alte zone ale corpului.

6. Unghia care creşte mai repede

Unghia de la degetul mijlociu creşte mai repede în comparaţie cu celelalte unghii.

7. Pierdem papile gustative

Până la vârsta de 60 de ani, oamenii pierd aproximativ jumătate din papilele gustative.

8. Zeci de mii de mirosuri

Nasul uman este incredibil pentru că are capacitatea de a detecta 50.000 de mirosuri diferite.

9. Pierdem 18 kilograme de piele

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman şi de-a lungul vieţii o persoană pierde circa 18 kilograme de piele moartă. 

10. Ocolul Pământului

O altă curiozitate legată de corpul uman vizează vasele sangvine. Daca acestea ar putea fi puse cap la cap, ar putea înconjura Pământul cu uşurinţă.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite