Primăria Sectorului 6 a lansat un ghid împotriva discriminării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost lansat un ghid împotriva discriminării FOTO Arhivă
A fost lansat un ghid împotriva discriminării FOTO Arhivă

În cadrul proiectului „Şanse egale în comunitatea noastră“, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, a fost lansat „Ghidul pentru promovarea respectării principiului egalităţii de şanse, gen şi nediscriminare”.

Materialul cuprinde informaţii de bază din mai multe domenii precum excluziunea socială, legislaţia care promovează principiul egalităţii de şanse şi gen, cadrul instituţional din ţara noastră referitor la acest domeniu, precum şi o secţiune care prezintă obligaţiile şi avanatajele celor care doresc să promoveze principiul egalităţii pe piaţa muncii din Romania.

Destinat angajatorilor, profesioniştilor din domeniul social, dar şi celor care doresc să se familiarizeze cu problematica excluziunii sociale, ghidul a fost tipărit într-un titraj de 200 de exemplare şi diseminat la nivelul regiunii Bucureşti-Ilfov.

Proiectul „Şanse egale în comunitatea noastră” este implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordată din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, axa prioritară 6 „Promovarea incluziunii sociale”, domeniul major de intervenţie 6.2 “Îmbunătăţirea accesului şi a participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”.

Proiectul se adresează categoriilor sociale defavorizate, precum  persoane cu dizabilităţi, cetăţeni de etnie romă sau tineri care au împlinit 18 ani şi părăsesc sistemul de protecţie al statului, oferind diplome de calificare în specializările de lucrător în comerţ, legător manual, peisagist-floricultor, confecţioner asamblor articole textile şi mercantizor.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite