Prima reacție publică a familiei Anei, femeia care a fost omorâtă de câini
0Familia Anei Oros Daraban, femeia ucisă de o haită de câini în zona Lacul Morii din București, a transmis un mesaj public prin intermediul Asociației Inițiativa pentru Responsabilitate Civică pentru Victimele Atacurilor Canine (IREC).
Femeia a fost consiliată de reprezentanții IREC în anul 2022, după ce a fost rănită de câini tot în zona Lacul Morii.
„Este un moment extrem de greu pentru familia Anei, pentru toți prietenii și cunoscuții ei.
Apreciem atenția și dorința de a mediatiza acest caz, însă, vă adresăm rugămintea de a ne înțelege durerea și mai ales faptul că membrii familiei nu au puterea de a da, în aceste momente, declarații presei și reprezentanților mass media. Din aceste motive, vă rugăm să ne respectați aceste momente îndurerate, de o deosebită încărcătură emoțională.
Sperăm ca în viitorul cel mai apropiat să nu mai existe astfel de evenimente, cu pierderi de vieți omenești, victime ale atacurilor canine, într-o societate civilizată, aliniată la valorile europene și internaționale cele mai înalte.”, transmite familia Anei Oros Daraban, prin intermediul IREC.
Reamintim că Ana Oros Daraban, în vârstă de 43 de ani, a murit sâmbătă în timp ce alerga în zona Lacul Morii, după ce a fost atacată de o haită de câini.