Preot de la Sihăstria Rarăului: Iulia şi tatăl ei au spus că se mai întorc la mănăstire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre preoţii de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului, acolo unde a ajuns Iulia Ionescu să se spovedească, a povestit, pentru „Adevărul“, că fata şi tatăl acesteia, Daniel Ionescu, s-au reîntors „să ceară iertare părintelui pentru toate cele întâmplate“. Acesta a mai spus că Iulia şi tatăl său vor să îl mai viziteze pe stareţul Ioan Larion Neagoe.

Preotul Ioan Lucian, unul dintre reprezentanţii Sihăstriei Rarăului, a povestit, pentru „Adevărul“, că Iulia Ionescu şi tatăl acesteia i-au cerut iertare stareţului Ioan Larion Neagoe, cel care a spovedit-o pe copila în vârstă de 15 ani.

„Oamenii au fost de bună credinţă. Şi-au cerut iertare şi au zis că pentru toate câte s-au scris în presă ei îşi asumă răspunderea, că sunt nişte oameni care, chiar dacă au probleme de familie, realizează că fata a suferit din cazuza lor, din cauza problemelor“, a spus preotul Lucian.

Ioan Larion Neagoe staret manastirea sihastria rarau. FOTO

Stareţul Ioan Larion a fost vizitat din nou de Iulia Ionescu FOTO Facebook

De asemenea, acesta a mai ţinut să precizeze că „oamenii şi-au arătat dorinţa de a mai veni şi de a mai discuta cu părintele“ Ioan Larion Neagoe, stareţul care a spovedit-o pe Iulia şi care i-a plătit biletul de tren spre Bucureşti. 

Fata a dispărut săptămâna trecută

Iulia Ionescu este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Sfântul Sava“, acolo unde a intrat cu nota 10. Miercuri, 12 februarie, tânăra se îndrepta către liceu împreună cu mama sa. Cele două s-au despărţit în staţia de metrou Eroilor, dar Iulia Ionescu trebuia, aşa cum convenisa cu mama ei, să îi trimită un mesaj şi să îi spună că a ajuns la liceu. 

Pentru că Iulia nu i-a mai trimis niciun mesaj mamei sale, femeia s-a dus la şcoală să vadă dacă fiica sa a ajuns cu bine. Acolo a aflat că tânără nu a mai ajuns şi l-a sunat pe tatăl fetei, Daniel Ionescu, să îi spună ce se întâmplă. 

După ce poliţisţii s-au mobilizat şi au început căutările peste tot, tânără a fost găsită, sâmbătă, într-un tren care venea spre Capitală.

Pe aceeaşi temă:

Protecţia Copilului Sector 6 s-a autosesizat în cazul Iuliei Ionescu: Realizăm o evaluare psihologică a fetei

Tatăl Iuliei, fata dispărută săptămâna trecută, rupe tăcerea: „Iulia este la fel de deşteaptă, frumoasă şi mai ales sănătoasă“

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite