O bombă din cel de-al Doilea Război Mondial, găsită în grădina unui bloc din Sectorul 5 al Capitalei
0Este alertă în Sectorul 5 al Capitalei, după ce o echipă de muncitori a descoperit un proiectil explozibil din cel de-al Doilea Război Mondial, în timp ce efectuau lucrări. Angajații primăriei lucrau la reamenajarea spațiului verde din zona Dumbrava Nouă, în grădina unui bloc.
„În urma descoperirii făcute, au fost anunțate autoritățile locale, dar şi cele cu competențe în domeniu.
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a dispus ca zona să fie balizată, iar la fața locului să se deplaseze echipaje de la Ordine Publică şi Circulație din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5. Au fost solicitate şi echipaje ale Poliției Naționale. De asemenea, incidentul a fost anunțat şi prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Până la sosirea echipajelor cu competențe în astfel de situații, echipajele Poliției Locale Sector 5 asigură perimetrul, pentru evitarea unor potențiale incidente”, a anunțat Primăria sectorului 5 pe pagina de socializare a instituției.
Grenadă defensivă şi cartuşe de infanterie, găsite cu detectorul de metale într-o pădure din județul Giurgiu
O grenadă defensivă şi cartuşe de infanterie au fost găsite pe 18 februarie 2023 în pădurea din localitatea Săbăreni de către un bărbat care desfăşura, ca hobby, activităţi de căutare a obiectelor vechi, folosind un detector de metale.
''Un apel la 112, primit astăzi după orele prânzului, sesiza faptul că în pădurea din localitatea Săbăreni a fost descoperită muniţie rămasă neexplodată. Cel care a solicitat sprijinul autorităţilor a fost un bărbat care desfăşura, ca hobby, activităţi de căutare a obiectelor vechi, folosind un detector de metale'', arată sursa citată.
Aceştia au constatat că este vorba despre o grenadă defensivă şi şapte cartuşe de infanterie, de calibrul 7,62 mm.
Obiectele erau acoperite aproape în întregime de pământ. Acestea au fost ridicate şi transportate în siguranţă, urmând să fie distruse în poligonul de specialitate.