Nicușor Dan: A început montarea șinei de tramvai și a rosturilor de dilatație pe Podul Grant

0
Publicat:

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat marți începerea lucrărilor de montare a șinei de tramvai și a rosturilor de dilatație pe Podul Grant din București.

image

Anunțul a fost făcut de edil pe pagina sa de Facebook

„Sunt optimist că vor fi respectate termenele asumate de constructor”, a mai spus primarul.

Podul Grant a fost finalizat în 1982 şi reabilitat în urmă cu 16 ani. În 2020 au fost executate lucrări de reabilitare, însă doar în proporție de 35%.

Durata de execuţie: 24 de luni de la începerea lucrărilor

În martie 2023, Nicușor Dan anunța reluarea lucrările la Podul Grant, după ce Administrația Străzilor a semnat contractul pentru consolidarea și reabilitarea Podului Grant, contract atribuit firmei BOG`ART SRL, la o valoare de 54,3 milioane de lei, sumă care cuprinde serviciile de proiectare, execuție și asistență tehnică.

„Se vor executa lucrări ce vizează structura de rezistență a pasajului, reabilitarea liniei de tramvai, a căii rutiere, dar și refacerea celor 6 bretele și a trotuarului pietonal.  Durata de execuţie este de 24 de luni de la începerea lucrărilor, din care o lună jumătate pentru elaborarea proiectului tehnic și restul pentru execuția propriu-zisă. Perioada de garanție este de 5 ani”, spunea, atunci, Nicușor Dan.

„Continuăm indiferent de condițiile meteorologice”

În decembrie 2023 primarul general anunța continuarea, „indiferent de condițiile meteorologice” a lucrărilor la pod, cu armarea și cofrarea cuvei aferente infrastructurii de tramvai. Edilul preciza că sunt efectuate reparații la grinzile și parapetele de pe pasajul principal, dar și lucrări de consolidare și reparație la structura de rezistență a pasajului.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite