Lucrări la stația de metrou „Aeroport Otopeni”. Când se închide parcarea de la terminalul „Plecări”
0Parcarea din faţa terminalului Plecări al Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti se va închide de luni, 9 septembrie 2024, ora 9.00, ca urmare a demarării lucrărilor de execuţie la viitoarea staţie de metrou "Aeroport Otopeni", anunţă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

CNAB a iniţiat o serie de măsuri pentru minimizarea disconfortului pasagerilor, potrivit Agerpres.
Astfel, pasagerii care vor dori să parcheze cât mai aproape de terminalul Plecări sunt îndrumaţi să acceseze parcarea situată în rondul central (parcarea P3), care va funcţiona în regim "short-term".
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti are în derulare o serie de proiecte pentru sporirea capacităţii de parcare pentru pasageri.
Metrorex a anunțat în luna august că a obţinut autorizaţia de construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou „Magistrala 6. 1 Mai - Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni".
Acest segment, denumit Secţiunea Nord, va lega Bucureştiul de principala poartă aeriană, Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Otopeni, asigurând astfel o conexiune vitală în cadrul reţelei de transport european (TEN-T), subliniază sursa citată.
Lucrarea este realizată de Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.-Somet SA, în baza contractului de proiectare şi execuţie lucrări de structură de rezistenţă semnat cu Metrorex S.A. pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Staţiile Tokyo şi Aeroport Otopeni.