Bărbatul din Chiajna care și-a bătut fosta iubită și s-a baricadat în casă a fost scos de polițiști după 14 ore: „Mai întâi am vrut să lămuresc speța”

0
Publicat:

Bărbatul care și-a agresat fosta iubită și s-a baricadat în casa acesteia din Chiajna, amenințând că se aruncă de la etaj, a fost scos din locuință după o negociere care a durat 14 ore.

Bărbatul a fost scos din casă după 14 ore
Bărbatul a fost scos din casă după 14 ore FOTO captură Observator

Incidentul a generat o mobilizare masivă de forțe lângă Capitală.

Potrivit Digi24, individul, în vârstă de 39 de ani, a încălcat un ordin de restricție și a intrat în casa fostei sale partenere, pe care a agresat-o fizic. Polițiștii și echipa de negociatori au intervenit, stabilind un perimetru de securitate în jurul locuinței pentru a gestiona situația.

După mai bine de 14 ore de negocieri tensionate, bărbatul a fost convins să iasă din casă și a fost preluat de autorități. În timpul negocierilor, el a recunoscut faptele.

Agresorul a explicat că a refuzat să părăsească locuința pentru că a dorit să clarifice situația, menționând că ordinul de protecție obținut de fosta sa parteneră a fost, în opinia sa, obținut prea ușor.

Nu am părăsit apartamentul pentru că mai întâi am vrut să lămuresc speța. Ea obținuse un ordin de protecție pentru că voia să schimbe relația, ordinul de protecție l-a obținut foarte simplu cum se obține, cu două întrebări dacă se simte amenințată, dacă sună telefonul cam des și răspunsurile au fost da”, a spus bărbatul, potrivit Digi24.

Unul dintre polițiștii implicați în intervenție a declarat că extragerea bărbatului s-a făcut în condiții de siguranță.

Bărbatul de 39 de ani a fost condus la Poliția Chitila, iar autoritățile au deschis un dosar penal care vizează mai multe infracțiuni grave, printre care violare de domiciliu, violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și încălcarea ordinului de protecție.

Pentru a veni în sprijinul victimelor violenței domestice, autoritățile recomandă apelarea numărului TelVerde 0800 500 333.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite