Accident rutier grav în Bragadiru. Cinci persoane au fost grav rănite
0
Cinci persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a intrat pe contrasens, pe un pod din localitatea ilfoveană Bragadiru, s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar şi s-a răsturnat în râul Sabar. Victimele au fost transportat de urgenţă la spitalele din Capitală.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Ilfov, Roxana Vasile, a precizat că accidentul a avut loc în jurul orei 1.00, în localitatea Bragadiru, pe podul care trece peste râul Sabar. Un microbuz care circula dinspre Bucureşti spre Alexandria a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autoturism care circula regulamentar, scrie Mediafax.
În microbuz se aflau trei bărbaţi şi două femei, iar în urma impactului aceştia au căzut în râul Sabar. Cele cinci persoane din microbuz au fost rănite, fiind transportate la spitalele Bagdasar, Floreasca şi Universitar din Capitală. De asemenea, la puţin timp după producerea accidentului o altă maşină, care venea dinspre Alexandria, a ajuns în afara drumului, după ce şoferul a încercat să evite impactul cu maşina lovită de microbuz.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Şoferii implicaţi în accident nu consumaseră alcool.