Trafic blocat pe DN1, pe ambele sensuri de mers. Două autoturisme s-au ciocnit în zona Timișu de Jos
0În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, trei persoane au fost rănite. Ele sunt evaluate medical la fața locului.

Accident pe DN1
Două autoturisme au fost implicate într-un accident pe DN1, în zona localităţii Timişu de Jos, judeţul Braşov, cele trei victime ale incidentului fiind evaluate medical la faţa locului, informează Infotrafic.
Potrivit sursei citate, circulaţia rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate.
Autorităţile estimează reluarea traficului în condiţii normale în jurul orei 17,35.