Majorarea valorii tichetelor a crescut numărul de donatori, iar centrele de transfuzii abia mai fac față

0
Publicat:

Creșterea valorii tichetelor oferite donatorilor de sânge a umplut centrele de transfuzii din țară. Cele mai multe dintre acestea nu au personal și logistică suficiente pentru un asemenea volum.

Numărul donatorilor de sânge a crescut după majorarea valorii tichetelor FOTO Ioan Buciumar
Numărul donatorilor de sânge a crescut după majorarea valorii tichetelor FOTO Ioan Buciumar

Creșterea valorii tichetelor acordate pentru cei care donează sânge de la 67 la 280 de lei a făcut ca în unele orașe din țară numărul celor care aleg să doneze să crească și de 10 ori. Multe persoane care nu au mai donat au fost tentate să ia drumul centrelor, ca urmare a sumei importante pe care o primește fiecare donator, pe lângă alte avantaje.

În afara tichetelor, cei care donează primesc și zi liberă de la muncă sau de la școală și în cele mai multe orașe primesc și gratuite cu mijloacele de transport în comun, pentru o zi.  

La Brașov au existat și până acum suficient de mulți donatori, dar majorarea tichetelor a adus și aici o ușoară creștere a numărului persoanelor care s-au prezentat la Centrul de Transfuzii.

Brașovul a avut destui donatori și înainte de majorare

În general, în primele zile din an, la Brașov veneau aproximativ 50 de donatori pe zi. Acest număr acoperea necesarul obișnuit al unităților medicale din județ și, de multe ori, Brașovul ajuta și alte județe atunci când acestea se confruntau cu dificultăți în acoperirea necesarului.

Am avut donatori destul de mulți, atât vineri, cât și luni și azi. Tocmai de aceea, noi îi rugăm să vină în flux continuu, să nu ajungă toți chiar la prima oră, pentru că atunci vor fi nevoiți să aștepte destul de mult. Încercăm să gestionăm situația în funcție de stocurile pe care le avem, ca să nu expire niciuna dintre componentele sângelui recoltat”, a explicat directorul Centrului de Transfuzii Brașov, Camelia Roșu.

Din cauza creșterii numărului de donatori, a devenit foarte dificil pentru angajați să facă față. Din acest motiv, conducerea centrului este nevoită să-i reprogrameze pe unii dintre cei care doresc să doneze sânge, însă toți vor avea posibilitatea să facă acest gest simplu care poate însemna atât de mult.

Angajații, solicitați la maxim

În aceste zile, la Brașov au fost peste 70 de donatori de sânge pe zi, iar la Centrul de Transfuzii Brașov mai există și angajați care au câte o zi liberă sau sunt în concediu. Din acest motiv, echipa prezentă pentru recoltări și celelalte activități este suprasolicitată și nu poate funcționa mult timp la acest nivel.

Directoarea spune că mai așteaptă câteva zile să vadă efectul pe termen ceva mai lung al deciziei de creștere a valorii tichetelor și abia după aceea vor putea fi gândite măsuri care să echilibreze situația. Cert este că, în condițiile în care angajările sunt blocate, dacă numărul donatorilor se va menține unul foarte ridicat, va fi extrem de dificil pentru angajați.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite