Laptele din Braşov nu este contaminat cu aflatoxină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laptele din Braşov nu este contaminat. FOTOArhivă.
Laptele din Braşov nu este contaminat. FOTOArhivă.

Toate probele efectuate până acum la laptele crud din Braşov au ieşit negative. În următoarea perioadă se vor mai face analize.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare Braşov au ţinut să îi liniştească pe braşoveni în ceea ce priveşte laptele pe care îl beau în fiecare zi.

„Dacă discutăm despre lapte vreau să-i anunţ pe cei interesaţi că în reţeaua de supermarketuri avem lapte salubru care nu oferă niciun fel de disconfort sau suprize neplăcute. Laptele este controlat sanitar veterinar. Nu discutăm de niciun fel de alertă de aflatoxină în momentul de faţă în reţeaua comercială a judeţului Braşov. Opinia publică trebuie să ştie că prezenţa, decelarea prezenţei aflatoxinei în lapte nu reprezintă un moment zero de la care nu se mai consumă lapte de niciun fel. Pentru a se afecta din punct de vedere oncologic ficatul ar trebui să consumăm o cantitate zilnică mult mai mare decât cea ingerată în mod obişnuit timp de câţiva ani”, a spus Dorin Enache, director DSV-SA Braşov, citat de brasovultau.ro.


 

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite