Festivalul preferat al preşedintelui Iohannis. Cum este denumită zona în care merge şeful statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul Haferland de la Criţ a ajuns la ediţie aniversară cu numărul 10 FOTO Călin Stan
Festivalul Haferland de la Criţ a ajuns la ediţie aniversară cu numărul 10 FOTO Călin Stan

Biserica fortificată din satul Criţ a găzduit prima ediţie a festivalului Haferland. Acum, sărbătoarea a ajuns la ediţia cu numărul 10 şi va fi organizată în 10 sate din Ţara Ovăzului. Între cei aşteptaţi la festival se numără şi preşedintele României, Klaus Iohannis

Cel mai mare festival al culturii şi tradiţiilor săseşti din Transilvania se va desfăşura anul acesta între 29 şi 31 iulie. Pentru că este vorba de a X-a ediţie, una aniversară, festivalul se va desfăşura în 10 sate din Ţara Ovăzului, cum mai este cunoscută zona din jurul satelor Saschiz şi Criţ. 

Această ediţie se va desfăşura atât fizic, cât şi online, după cum au precizat organizatorii, Fundaţia M& V Schmidt şi Fundaţia Tabaluga/ Peter Maffay Stiftung. Prima ediţie a festivalului a avut loc în 2012, iar preşedintele Klaus Iohannis a fost unul dintre cei care au participat de-a lungul timpului la festival. De altfel, şeful statului şi-a anunţat prezenţa şi la această ediţie.

Regiunea săsească din Transilvania, cuprinsă între Braşov şi Sighişoara, a fost denumită Ţara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă, datorită localnicilor care obişnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru. 

„Ideea festivalului cultural a luat naştere în anul 2012. În vara aceea, Peter Maffay m-a invitat la Ziua Porţilor deschise din Roadeş. Atunci ne-a venit ideea de a ne uni forţele şi de a organiza împreună o săptămână culturală. Câteva zile mai târziu ne-a venit şi ideea despre culturile de ovăz, pentru că în această zonă dintre Rupea şi Sighişoara clima era aspră pentru viticultură. De aceea, se cultiva foarte mult ovăz. Aşa am denumit săptămâna culturală Haferland”, a declarat Michael Schmidt, preşedintele Fundaţiei M&V Schmidt şi unul dintre fondatorii festivalului Săptămâna Haferland.

Fiecare zi a festivalului este diferită. Vor fi concerte în bisericile fortificate, video – proiecţii, baluri tradiţionale săseşti, trasee de bicicletă, evenimente culinare, muzică şi dansuri specifice comunităţilor din zonă, muzică de fanfară, piese de teatru, recitaluri de poezie, lansări de carte, ateliere de meşteşuguri tradiţionale (ateliere de olărit, ateliere de pictură pe lemn, ateliere de pictură pe pânză, ateliere de pâslit), expoziţii de costume tradiţionale săseşti, expoziţii de obiecte tradiţionale specifice zonei.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Candidatul fals care le şoptea celor care îl plăteau. Cum era fraudat examenul pentru permis auto la Braşov

Procese fără sfârşit. După 7 ani de când Cetăţuia Braşovului este în litigiu, Înalta Curte nu a judecat încă nimic

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite