Dilema mărțișorului: tradițional sau modern. Cum au ales brașovenii cadoul simbol al primăverii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când alegem un mărțișor ne gândim dacă vrem unul tradițional sau unul modern. Cei mai mulți brașoveni au făcut alegerea în funcție de persoana căreia i-au oferit cadoul începutului de primăvară.

Mărțișoare tradiționale la Brașov FOTO Ioan Buciumar
Mărțișoare tradiționale la Brașov FOTO Ioan Buciumar

De 1 martie, prima zi de primăvară, bărbații au o dilemă: să cumpere un mărțișor tradițional sau unul modern? Cei mai flexibili au decis să le cumpere în funcție de persoana căreia îl oferă, astfel că au achiziționat din ambele categorii.

„N-am văzut încă totul, acuma, vreau să le văd, dar sunt interesante. Faptul că sunt cusute cu mâna e foarte interesant și sunt de efect”, a spus una dintre cumpărătoare.

„Nu mi se pare că s-ar fi schimbat foarte mult în timp mărțișoarele, chiar dacă sunt unele cu idei mai noi, mai interesante. Importantă este idea pe care o transmit, nu dacă sunt clasice sau noi”, a spus un bărbat.

„Pentru colege am luat mai modern”

„Am văzut cele tradiționale și sunt foarte frumoase. Am luat și pentru mama, și pentru bunica. Pentru colege am luat mai modern, că am zis că poate nu le plac cele clasice și le-am luat un fluturaș”, a spus un tânăr.

Cele mai appreciate rămân, însă, cele făcute manual, de pasionați. Aceștia pierd multe ore în fiecare zi pentru realizarea celor mai frumoase mărțișoare.

„Unele mărțișoare se încep încă din vară. Noi facem unele brodate, altele cu motive tradiționale românești și o altă categorie sunt cele pictate. Anul acesta am făcut câteva modele noi, pe bază de lemn, cu flori uscate și rășină deasupra, care s-au bucurat de foarte mare succes. Este o afacere de familie, ca să spun așa, deoarece le facem de la un capăt la altul mama, tata și cu mine”, a dezvăluit una dintre comerciantele de mărțișoare.

Ultima zi din februarie este cea în care se vând cele mai multe mărțișoare, potrivit meșterilor și vânzătorilor. În 1 martie acestea se vând bine până la prânz, după care vânzările scad foarte mult.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite