Bolojan introduce „demisia de onoare” în PNL și contribuții obligatorii: Nu putem redresa țara fără să reformăm PNL

0
Publicat:

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat sâmbătă, în cadrul Consiliului Național al partidului desfășurat la Palatul Parlamentului, o serie de măsuri radicale menite să reformeze formațiunea. Noul statut al PNL introduce demisia de onoare în cazuri de neperformanță, competiție reală pentru funcțiile de conducere sau contribuții financiare obligatorii din partea aleșilor locali pentru plata datoriilor partidului.

Ilie Bolojan FOTO Mediafax
Ilie Bolojan FOTO Mediafax

Una dintre prevederile din noul statut este introducerea demisiei de onoare.

Reintroducem în statut demisia de onoare a preşedinţilor de organizaţii care au obţinut la ultimele alegeri locale şi parlamentare ultimele 10 locuri. Asta nu înseamnă că vor fi imediat demişi, dar asta înseamnă că, dacă ai obţinut rezultate proaste, este o chestiune de onoare, îţi depui demisia. Poate sunt din cauza ta, poate nu sunt din cauza ta. Cei care mă ştiţi, vă aduceţi aminte că în 2016 am fost secretarul general al PNL şi pentru că PNL în 2016 n-a obţinut rezultate aşa cum ne-am aşteptat, mi-am depus demisia, nu s-a întâmplat nimic, m-am dus acasă la Oradea şi am muncit pentru comunitate", a spus Bolojan, la Consiliul Naţional al PNL.

Premierul a subliniat că partidul nu poate cere reforme la nivel național fără să le aplice intern. 

Am acumulat nişte datorii, datorită anului trecut. Noi nu putem să le spunem românilor că suntem în stare să redresăm ţara, dacă nu le dovedim că redresăm Partidul Naţional Liberal, inclusiv din punct de vedere financiar. N-avem nicio autoritate. De aceea am propus o contribuţie a fiecărui ales local, dintre care jumătate va rămâne la filiala judeţeană, ca să poată funcţiona, şi de asemenea jumătate va reveni PNL Naţional, ca să ne putem achita datoriile şi să stăm cu fruntea sus, să avem o situaţie stabilă, pentru că altfel nu putem nici funcţiona şi nu avem nici autoritatea morală să le explicăm cum vom gestiona probleme de 100 de ori mai complicate decât aceasta", a adăugat premierul.

Noul statut prevede și răspunderea personală a liderilor care au cheltuieli nejustificate.

"Am introdus răspunderea personală, legat de angajarea unor cheltuieli care ne duc în zone în care, din păcate, am ajuns astăzi în aşa fel încât să evităm aceste lucruri", a punctat liderul PNL.

Ilie Bolojan anunță congres PNL în 2027 pentru eventuala schimbare de conducere

Ilie Bolojan a avertizat că perioada următoare la guvernare va fi una dificilă, motiv pentru care a propus organizarea unui congres național în 2027, care să permită o eventuală schimbare a conducerii partidului dacă performanțele guvernamentale nu vor fi convingătoare.

"Este foarte posibil ca după un an, un an şi jumătate, să apară o uzură puternică la guvernare. De aceea nu m-am ascuns şi le-am propus colegilor ca în 2027, când se încheie un mandat de guvernare ipotetic cu reprezentarea PNL, să avem un congres, care se închidă alegerile judeţene care se vor desfăşura până atunci, în aşa fel încât colegii, dumneavoastră să puteţi decide conducerea care are capacitatea să ducă partidul mai departe. Dacă nu, trebuie înlocuită, pentru că, în 2028, trebuie să creăm condiţii pentru ca partidul nostru, dacă confirmă în guvernările naţionale şi locale, să aibă capacitatea să obţină un scor bun. Şi nu trebuie să ajungem la congres, pentru că orice om responsabil, când vede că nu mai este de folos, face un pas în lateral. Dar pentru asta trebuie să încurajăm ca pe lângă fiecare dintre noi să ridicăm oameni, să permitem unor oameni să se ridice, în aşa fel încât să aibă cine să ne salveze la momentul potrivit", a mai spus preşedintele interimar al PNL. 

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite