Colindul jandarmilor din Brașov. Corul Corona, filmat într-o zonă superbă VIDEO

0
Publicat:

Jandarmii brașoveni dau dovadă de sensibilitate și de respect față de tradiții. Au filmat un videoclip cu un colind la Vama Buzăului, la Cascada Urlătoare și la o familie de gospodari.

Jandarmii brașoveni au colindat de Moș Nicolae la Vama Buzăului FOTO IJJ Brașov
Jandarmii brașoveni au colindat de Moș Nicolae la Vama Buzăului FOTO IJJ Brașov

De Sfântul Nicolae la Brașov se constituie cetele de feciori din zona Făgărașului, care urmează să meargă cu colindul în Ajunul Crăciunului.

Jandarmii brașoveni respectă și ei tradiția ortodoxă și au format o ceată de colindători care a și înregistrat un colind. Este, de fapt, corul Corona, care este cunoscut în întreaga țară de iubitorii muzicii. Comandantul unității, Cristian Ely Paliștan, a postat pe rețelele sociale colindul, care s-a bucurat de multe aprecieri.

Corul Corona al Inspectoratului de Jandarmi Județean <Nicolae Titulescu> Brașov a luat ființă timid, acum vreo șapte ani și an de an am crescut, am progresat, inclusiv prin aducerea de noi membri și prin activitățile pe care le-am desfășurat. Am participat la mai multe concerte și activități, atât în țară, cât și în străinătate, am înregistrat două albume de colinde și un album de cântece patriotice și ostășești”, a explicat colonelul Cristian Ely Paliștan, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.

Pentru că jandarmii nu ar fi putut ajunge cu colindul la toți românii, corul Corona a decis să filmeze un videoclip cu primul colind pe care l-a interpretat. Acesta nu putea fi realizat decât într-una dintre numeroasele zone din județ care se remarcă prin frumusețea lor de basm, Vama Buzăului.

Acolo am avut parte de un cadru natural feeric, am avut parte de zăpadă și, așa cum se poate vedea și în videoclip, am încercat să transmitem, pe lângă faptul că suntem jandarmi, și faptul că păstrăm tradițiile și că, punând alături tradiția și caracteristicile noastre ca militari, putem face lucruri frumoase și putem să dăruim oamenilor lucruri care să dăinuie peste veci”, a mai spus Cristian Ely Paliștan.

Comandantul unității a decis să posteze videoclipul de Sfântul Nicolae, ca o urare de „La mulți ani!” pentru toți cei care își sărbătoresc onomastica în această zi, mai ales că unitatea poartă numele marelui Nicolae Titulescu. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite