Brașovul va colecta deșeurile doar selectiv. Ce date vor avea ecoinsulele inteligente

0
Publicat:

Brașovul vrea să fie primul oraș din România care va colecta toate deșeurile selectiv. Pentru aceasta, Primăria a obținut fonduri prin PNRR pentru achiziția de insule ecologice inteligente. 

Ecoinsulă inteligentă pentru colectare selectivă FOTO Primăria Brașov
Ecoinsulă inteligentă pentru colectare selectivă FOTO Primăria Brașov

Brașovul și-a propus să devină primul oraș din România care colectează selectiv toate deșeurile. Anul trecut, orașul de la poalele Tâmpei a achiziționat 74 de ecoinsule – platforme unde deșeurile pot fi colectate selectiv, iar acum a obținut finanțare prin PNRR pentru alte 275.

Prin acest contract, Brașovul a trecut la extinderea sistemului de colectare selectivă la toate platformele de depozitare a deșeurilor din municipiu, prin insule ecologice cu containere separate pentru fiecare tip: biodegradabil, rezidual, sticlă, hârtie și carton, plastic și metal.

De ani de zile se vorbește despre necesitatea colectării selective, dar nu le putem cere brașovenilor să colecteze selectiv, dacă nu le asigurăm și infrastructura necesară. Am început cu PETrică, anul trecut am continuat cu cele 74 de ecoinsule digitalizate, iar acum venim cu o nouă veste bună: Brașovul a obținut 30 de milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru achiziția a încă 275 de ecoinsule, care, împreună cu cele existente, acoperă aproape 90% din numărul total de platforme de depozitare a deșeurilor din Brașov. Este un pas important spre a avea un oraș curat, un oraș civilizat, un oraș așa cum merită brașovenii”, a declarat primarul Allen Coliban.

Date culese și prelucrate de ecoinsule

Prin programul ,,Achiziția de insule ecologice digitalizate pentru colectarea deșeurilor în municipiul Brașov”, vor fi cumpărate 3 tipuri de ecoinsule: două supraterane - un tip cu containere de 1,1 metri cubi și un altul cu containere mai mari, de la 2 la 5 metri cubi (folosite în zonele cu blocuri turn) - și un sistem subteran, de asemenea cu containere de mari dimensiuni, de la 2 la 5 metri cubi.

Ecoinsulele sunt și inteligente. Ele sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor, subterane sau supraterane, protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmisie de date, bază de date privind beneficiarii serviciului. Datele sunt colectate și utilizate într-un sistem digital, instrument principal de monitorizare și raportare. Sunt colectate informații privind volumele și tipurile de deșeuri colectate, precum și persoanele care introduc deșeurile în containere.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite