13 august, cea mai aglomerată zi de vară din istoria Salvamont Brașov. Ce le transmit salvamontiștii turiștilor

0
Publicat:

13 august a fost ziua cu cele mai multe accidente pe munte la Brașov, în sezonul estival. Salvamontiștii transmit să nu ne aventurăm nici măcar la baza muntelui fără echipament adecvat.

13 august a fost cea mai aglomerată zi de vară la Salvamont Brașov FOTO Salvamont Poiana Brașov
13 august a fost cea mai aglomerată zi de vară la Salvamont Brașov FOTO Salvamont Poiana Brașov

Duminică, 13 august 2023, a fost cea mai aglomerată zi din istoria Salvamont Brașov, în ce privește perioada de vară. Minivacanța a adus un număr foarte mare de turiști în Brașov și în Poiană, iar mulți dintre aceștia au fost atrași de magia muntelui, deși nu erau pregătiți de o excursie în zonele lipsite de asfalt.

Ziua de 13 august a fost cea mai aglomerată zi de vară din istoria serviciului nostru, din punct de vedere al accidentelor și al solicitărilor. Vorbim de opt astfel de solicitări, în care persoanele care practicau activități montane – drumeție sau ciclism – s-au accidentat. Din păcate, trei dintre persoane au fost trimise către unitățile spitalicești, pentru controale suplimentare, deci vorbim și de accidentări ceva mai serioase”, a declarat Cătălin Petrescu, șef Salvamont municipiul Brașov.

Pentru ca plimbările în zona montană să decurgă cu bine până la capăt, salvamontiștii au și câteva sfaturi pentru cei care vor să se aventureze în astfel de excursii scurte. Prima grijă trebuie să fie legată de echipamentul pe care îl avem la noi.

Echipamentul pe care trebuie să îl avem când urcăm pe munte, întotdeauna este compus din încălțări specifice muntelui. Putem vorbi și de acele semighete, pentru că, pentru o plimbare scurtă, undeva la baza masivului, ar fi impropriu și învechit să vorbim de bocanci. Turiștii trebuie să aibă și ceva haine mai groase, în cazul în care vremea se schimbă, pentru că la munte vremea este foarte schimbătoare și, odată cu creșterea altitudinii, temperatura scade oricum și să nu meargă niciodată singuri pe munte”, a precizat Cătălin Petrescu.

Pentru prima dată, numărul turiștilor care au ales să meargă în marile orașe ale țării de 15 august l-a depășit pe al celor care au ales marea. S-a resimțit în centrul Brașovului, dar și în numărul mare de accidente înregistrate pe trasee montane în orașul de la poalele Tâmpei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite