Un elev din Brăila a pulverizat spray lacrimogen în toaleta școlii. Ce amendă a primit de la Poliție

0
Publicat:

Un băiat de 16 ani a pus pe jar profesorii și elevii de la școala din Brăila unde învață. El a pulverizat spray lacrimogen în toaleta școlii, cel mai probabil ca să se distreze.

Băiatul a pulverizat spray lacrimogen în toaleta școlii FOTO arhivă Adevărul
Băiatul a pulverizat spray lacrimogen în toaleta școlii FOTO arhivă Adevărul

Un elev de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“ din Brăila a adus la școală un spray lacrimogen, pe care l-a folosit în toaleta școlii. Incidentul a avut loc miercuri, 23 noiembrie a.c., iar agentul de pază al unității de învățământ s-a sesizat și a anunțat Poliția Locală.

„Echipajul din cadrul Poliției Locale Brăila care s-a deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, identificându-l pe cel care a pulverizat spray-ul în persoana unui elev în vârstă de 16 ani din cadrul unității de învățământ respective”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Brăila.

Elevul a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei, conform prevederilor artiicolului 4, alineatul 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, iar spray-ul iritant-lacrimogen găsit asupra sa a fost confiscat. De asemenea, a fost contactată familia elevului, căreia i s-a adus la cunoștință situația acestuia.

De amintit este că în urmă cu aproximativ două săptămâni a avut loc un incident mult mai grav la același liceu. Un elev a fost înjunghiat în picior de către un alt elev de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny“.

Incidentul s-a produs într-o pauză, în apropierea liceului. Agresorul s-a întors atunci la ore, ca și cum nimic nu se întâmplase. Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz.

Elev înjunghiat în zona inimii, după o ceartă în curtea liceului

Incidentele violente între elevi care învață la aceeași școală s-au înmulțit în ultima perioadă. Un elev care urma cursurile Şcolii Profesionale de la Colegiul Danubiana din municipiul Roman a ajuns în postura de a fi acuzat de tentativă de omor la doar 17 ani.

Pe 6 iunie 2021, folosindu-se de un cuţit, a înjunghiat un coleg de liceu cu un an mai mare, agresiunea petrecându-se în incinta parcului municipal din oraşul menţionat. 

După comiterea infracţiunii, autorul a fost depistat în seara aceleași zile la domiciul din satul Zece Prăjini, comuna Dagâţa, judeţul Iaşi. A fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat, a doua zi, la Tribunalul Neamţ, pentru a se lua o măsură preventivă. Magistraţii au decis arestul la domiciliu. 

Ancheta a stabilit că cei doi erau colegi de şcoală profesională, unul în anul I, iar celălalt în anul II, iar în timp ce erau în curtea şcolii, au avut un conflict verbal, adresându-şi injurii. Se părea că tensiunile dintre ei se sfârşiseră, dar în jurul orei 14.00, s-au întâlnit în parcul municipal din Roman, fiecare fiind însoţit de alte persoane. 

A reizbucnit cearta, iar în momentul în care victima, un tânăr de 18 ani, din Cordun, Neamţ, a observat că oponentul avea în mână un cuţit a încercat să-l împingă cu braţele. Se pare că i-a aplicat şi un cap în figură, dar în acelaşi moment, minorul a lovit şi el, folosindu-se de un briceag.

La anchetă a susţinut că nu avea intenţia să-l folosească, arma albă fiind procurată în urmă cu câteva zile pentru a se apăra nu de coleg, ci de nişte persoane cu care tatăl lui a avut un conflict. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite