Bacurile peste Dunăre devin istorie din cauza podului suspendat de la Brăila. Toate cursele, anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bacurile peste Dunăre devin istorie, la Brăila. Podul suspendat a dus firmele care le operau la perspectiva falimentului, iar activitatea a fost închisă.

Trecerea Dunării cu Bacul, la Brăila, desființată FOTO: Romnav/FB
Trecerea Dunării cu Bacul, la Brăila, desființată FOTO: Romnav/FB

„Vă informăm că din 01.11.2023 , trecerea cu bacul a Romnav Brăila își încheie activitatea pe o perioadă nedeterminată”, a anunțat pe pagina sa de Facebook, firma Romnav Brăila.

Decizia este motivată de faptul că afacerea nu mai era rentabilă, din momentul în care s-a deschis circulația pe noul pod suspendat peste Dunăre. Așadar, în Brăila, în momentul de față nu mai există alternativă de traversare a Dunării în afară de podul suspendat.

Mai multe măsuri de reducere a programului au fost luate și de către operatorul Navrom Bac Galați. Încă din luna iulie, traversarea Dunării cu bacul pe la Galați nu mai este posibilă pe timp de noapte. Motivul invocat de conducerea societății a fost lipsa acută de personal. De asemenea, după ce podul peste Dunăre a fost deschis circulației, cei de la Navrom Bac au redus tarifele de trecere pentru mașini, de la 30 la 20 de lei. 

CNAIR: Pe Podul suspendat de la Brăila se va circula 24 de ore din 24

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a făcut zilele trecute o inspecție la podul peste Dunăre de la Brăila, a cerut ca traficul rutier să nu mai fie închis noaptea. 

„Constructorii și-au luat angajamente mărețe că vor da jos macaralele, pe parcursul nopții. Din ce am observat azi cu domnul Tudose, au reușit să dea jos, parțial, prima macara. Vreau să luați decizia să se circule și noaptea (n.r. adresându-se reprezentantului CNAIR). Nu văd motivul pentru care este întreruptă circulația pe timpul nopții, atât tâmp cât aceste macarale nu sunt demontate și date jos. Dacă tot nu dau aceste macarale, atunci să se circule 24 din 24. Când vor fi mobilizați să vină dânșii să ceară la CNAIR , că vor să lucreze și să dea jos aceste macarele. Până atunci 24 din 24”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu. 

Un anunț ferm a fost transmis și de către directorul CNAIR, Cristian Pistol.

„Le atrag din nou atenția constructorilor italieni (Webuild) de la podul Brăila să ia în serios contractul semnat cu CNAIR! Până acum au creat o serie de probleme pe care sunt obligați să le remedieze. Pe lângă întîrzieri, slabă mobilizare și soluții eronate folosite pentru asfaltare, nu s-au implicat serios nici pentru demontare macaralelor. Ca atare am decis ca în scurt timp să suspendăm restricțiile de circulație pe timpul nopții. Până când constructorii nu vor veni cu un program ferm care să ne demonstreze că vor cu adevărat să demonteze aceste macarale, am luat decizia ca pe Podul suspendat de la Brăila să se circule 24 de ore din 24”, a transmis Pistol.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite