Avertismentul poliţiştilor pentru minivacanţa de 1 mai: ”Nu transformaţi aceste zile în curse pentru cumpărături”
0Oamenii legii vor fi prezenţi într-un număr foarte mari pe străzi şi în trafic, alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi poliţişti de frontieră. Amenzile pentru cei care vor alege să ignore măsurile dispuse de autorităţi pornesc de la 2.000 de lei şi ajung până la 20.000 de lei.
În acest weekend prelungit, poliţiştii acţionează în regim integrat, alături de jandarmi, militari, poliţişti locali şi poliţişti de frontieră, pe raza întregului judeţ, pentru a se asigura că brăileni respectă prevederile privind deplasările în spaţiul public pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
”Dispozitivele de Poliţie vor fi prezente în stradă pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Evitaţi aglomeraţiile şi nu transformaţi aceste zile în curse pentru cumpărături. Respectaţi indicaţiile din magazine şi păstraţi distanţa. Respectaţi orarul de deplasare şi aveţi grijă de sănătatea dumneavoastră. Cu toate că vremea se arată prietenoasă, de data aceasta grătarul îl facem acasă, în familie”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.
Sancţiunile pentru nerespectarea ordonanţelor militare pornesc de la 2.000 de lei şi ajung până la 20.000 de lei.
”Atragem atenţia că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare. Nu se va arăta toleranţă faţă de cei care u înţeleg să respecte eforturile colective depuse în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, faţă de persoanele care cu bună ştiinţă nu vor înţelege că de data aceasta vom sărbători acasă, doar în familie”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.