Al doilea caz de infecţie cu virusul West Nile la Brăila. Autorităţile, acuzate că au încercat să muşamalizeze situaţia
0Primul caz de West Nile, înregistrat acum câteva zile în comuna Galbenu, la o bătrână de 75 de ani, a fost confirmat de Institutul Cantacuzino. Al doilea caz este încă în curs de investigare, însă sunt şanse mici să nu fie vorba tot despre periculosul virus.
După ce săptămâna trecută a fost confirmat primul caz de West Nile în judeţul Brăila, situaţia pare să se complice, căci un al doilea astfel de caz a intrat în atenţia medicilor.
„Există o suspiciune ridicată. S-au prelevat probele şi s-au trimis la Institut la Bucureşti pentru analize. Deocamdată este o suspiciune, dar nu se poate spune în momentul de faţă dacă este caz sau nu. Trebuie confirmat cu laboratorul, fiindcă şi la internarea în spital diagnosticul de internare a fost cu totul altul, dar atâta timp cât la un moment dat observi un anumit tip de evoluţie şi mai ridici semne de întrebare pentru a putea elimina anumite posibile afecţiuni apelezi la toate mijloacele de investigaţie", a declarat pentru „Obiectiv-Vocea Brăilei” Gabriel Ciochină, director DSP.
Vă reamintim că săptămâna trecută o femeie în vârstă de 75 de ani, din comuna Galbenu, a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila cu aceleaşi simptome, în cazul ei fiind confirmată intectarea cu virusul West Nile.
Autorităţile sanitare brăilene au fost acuzate, luni, 1 august, că ar fi încercat să muşamalizeze infecţiile cu West Nile, fapt contrazis de conducerea DSP. În acelaşi timp, însă, prefectul judeţului a a declarat că a cerut lămuriri cu privire la modul cum s-a făcut informarea publicului în legătură cu cele două cazuri menţionate.
Virusul West Nile este un virus care este activ atât în regiunile tropicale, cât şi în cele temperate. Principala cale de infecţie la om este prin înţepătura unui ţânţar purtător. Este de reamrcat, însă, că acest virus nu se transmite de la om la om, nu se ia prin atingere sau sărut.
Boala determină complicaţii deosebit de grave, cum ar fi meningita aseptică şi encefalita severă, infecţii frecvente în rândul copiilor şi bătrânilor.