Slujbă cu sobor de preoţi, moaşte şi mitropolitul Moldovei de Sfântul Gheorghe, la Botoşani. Sfântul războinic este patronul spiritual al oraşului

0
0
Sute de credincioşi au venit la slujbă
Sute de credincioşi au venit la slujbă

La Botoşani, astăzi, a avut loc o sărbătoare specială pentru oraş. Sfântul Gheorghe, celebrat astăzi în calendarul ortodox, este patronul spiritual al municipiului încă din secolul al XV-lea. În onoarea Sfântului şi a oraşului a fost organizată o slujbă specială cu un sobor impresionant de preoţi, conduşi de Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan. S-au împărţit sarmale şi s-a făcut pelerinaj la moaştele aduse în oraş cu această ocazie.

În anul 1480, în onoarea lui Ştefan cel Mare, luptătorul biruitor în luptele cu turci, Botoşaniul, un bogat târg aflat pe drumul comercial ce ducea de la Marea Neagră la Marea Baltică îşi alegea ca Sfânt Protector al oraşului pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruninţă. 

În 1551 Elena Rareş, care-şi avea curtea domnească la Botoşani, dăruieşte târgului o superbă ctitorie, ridicată în stil moldovenesc. Purta bineînţeles hramul, sfântului proector al oraşului Sfântului Gheorghe. De atunci în fiecare an la biserica care a rezistat în faţa timpului până în 2015, se sărbătoreşte pe 23 aprilie ziua Sfântului Gheorghe cu mare fast şi pioşenie.

Pelerinaj la moaştele doctorilor fără de arginţi

Aşa cum fac de aproape 500 de ani, botoşănenii au venit astăzi cu miile la Biserica Sfântul Gheorghe din apropierea centrului istoric al oraşului. Zidurile bătrâne au primit de–a lungul secolelor milioane de credincioşi. Femeile bătrâne, invalizii şi oamenii credincioşi, vin sfioşi, cu răchită sfinţită în mână şi se aşează cuminţi la o coadă ce se întinde deja pe câteva sute de metri. Fiecare îşi aşteaptă rândul pentru a primi o porţie de sfinţenie şi pentru a adresa rugi fierbinţi Sfântului Gheorghe. 

sf gheorghe

Oamenii au stat de dimineaţă la coadă 

Mai au însă un motiv. Încă de ieri, de pe 22 aprilie, cu un sobor de preoţi au fost aduse moaştele a doi sfinţi făcători de minuni, vindecători, doctori fără arginţi şi, spun oamenii binecuvântaţi în veci de Cel de Sus. Este vorba de sfinţi Epictet şi Astion, ale căror moaşte au fost aduse de la mănăstirea Sfânta Treime din Ştiubieni. 

Pentru a se ruga în primul rând la moaşte stă aproape toată lumea. Bătrânele cad în genunchi când ajung în dreptul raclei, străjuite de un călugăr. Sărută marginile aurite şi se roagă cu lacrimi în ochi. Toţi se adună apoi în curtea bisericii, care se dovedeşte neîncăpătoare, pentru a asculta slujba şi pentru a se ruga sfântului patron al botoşănenilor.

Slujbă cu sobor de preoţi şi mitropolit

Slujba nu este însă una obişnuită. Un sobor de 10 preoţi o oficiază pe o estradă. În mijlocul lor se află Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei, Înalte Prea Sfinţitul Teofan, însoţit de un alţi doi arhierei de vază, Ioachim Băcăuanul şi Prea Sfinţitul Visarion episcopul Tulcei. La slujbă participă toate oficialităţile urbei, inclusiv primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean dar şi prefectul. 

image

Slujba a fost susţinută de un sobor de preoţi 

”Cum putem şi noi fi purtători de biruinţă? Cei care sunt în mănăstire să aibă grijă de grijile lor monahale. Cei care sunt în lume, de asemenea să aibă grijă de trei lucruri şi prin aceasta devin purtători de biruinţă. Bărbatul să se înţeleagă cu femeia lui, femeia să se înţeleagă cu bărbatul ei, să fie cinstiţi unul faţă de celălalt şi prin asta devin purtători de biruinţă. Să fie născătoare şi crescătoare de prunci, prin care orice om devine purtător de biruinţă.”, le-a transmis credincioşilor mitropolitul.

Peste 5000 de sarmale dată pomană

După aproape 5 ore de stat în picioare şi de rugăciune aprinsă, credincioşii au fost aşteptaţi în faţa bisericii la ieşire de marmitele cu peste 5000 de sarmale şi felii de cozonac, pomană pentru Sfântul Gheorghe. Pomana a fost făcută de Primăria Botoşani,prin angajaţii de la cantina socială a oraşului. Săraci sau bogaţi, toată lumea a luat cu un adânc ”bogdaproste”, farfuria cu sarmale şi cozonac şi s-au înfruptat pe unde-au apucat. După sărbătoarea din acest an, bătrânul lăcaş de cult va mai aşteapta încă 360 de zile, pentru a fi martora, unui adunări de peste 3000 de oameni.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Sfântu Gheorghe, voinicul care a ucis balaurul uriaş de la gurile Dunării

Ziua Sfântului Gheorghe: tradiţii şi obiceiuri. Cum îţi afli astăzi ursitul

Mai multe - Botoşani

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite