Rezultate alegeri locale 2016. PNL câştigă Primăria Botoşani iar PSD domină electoral judeţul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rezultatele alegerilor la Botoşani FOTO Adevărul
Rezultatele alegerilor la Botoşani FOTO Adevărul

Au apărut primele date oficiale ale Biroului Electoral Judeţean. Sunt deocamdată rezultate parţiale. Conform acestora Primăria municipiului Botoşani a fost câştigată de liberali, în timp ce majoritatea în Consiliul Judeţean ar aparţine social-democraţilor.

Deocamdantă se mai numără voturile la Botoşani, dar Biroul Electoral Judeţean a putut să facă publice o serie de rezultate şi procente. În primul rând este vorba de bătălia pentru funcţia de primar a municipiului Botoşani dar şi a multor primării din judeţ.

Funcţia de edil la Botoşani câştigată de un liberal

Biroul Electoral de Circumscripţie a finalizat centralizarea voturilor din cele 85 de secţii câte au fost amenajate în municipiul Botoşani. Conform numărătorii voturilor, liberalul Cătălin Flutur a ieşit primar al Botoşaniului, cu 17.684 de voturi, adică un procent de 45.78% faţă de social-democratul Ovidiu Portariuc care a obţinut 15.691 de voturi adică 40.7% . Pe locul trei se află Tereza Nica cu 1117 voturi,urmată de Gabriel Atudoroaie cu 916 voturi şi de Mihai Ţâbuleac cu 577 voturi. În total au fost 38.546 de voturi exprimate.

Judeţul dominat de PSD

Totodată conform datelor parţiale, oferite după centralizarea voturilor din 35  de comune, la nivel de judeţ, cele mai multe voturi le-a obţinut PSD. Mai precis la această oră PSD are 26.883 de voturi adică un procent de 49.93% faţă de PNL cu 19.006 voturi, adică 34.95%. Cele două formaţiuni politice sunt urmate în topul preferinţelor electoratului de PMP cu 3.37%, de UNPR cu 3.25% şi ALDE cu 2.89%.

Cine sunt primarii celor mai importante oraşe

Totodată se întrevăd câştigătorii în cele mai importante localităţi ale Botoşaniului. Dacă la Botoşani, a ieşit primar liberalul Cătălin Flutur, în celălalt municipiu, la Dorohoi a fost ales primar pentru un nou mandat, social-democratul Dorin Alexandrescu. La Săveni a rămas în funcţie primarul Relu Târzioru, iar la Ştefăneşti, fostul primar Ştefănel Rusu a pierdut alegerile în favoarea liberalului Florin Buţura. Totodată în oraşul Flămânzi a câştigat un nou mandat liberalul Dan Oloieru, iar în oraşul Bucecea social-democratul Andron Ţâmpău. În schimb la Darabani fost primar PSD Aroşoaie a pierdut în faţa liberalului Liviu Hrimiuc. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Satu Mare se împarte între optimişti şi pesimişti după victoria lui Kereskenyi Gabor la municipiu şi UDMR la judeţ

Alegeri locale 2016 Galaţi. Ionuţ Pucheanu (PSD),  cel mai tânăr primar din istoria oraşului: „Sper ca primăriei să-i stea bine cu culoarea roşie”

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite