Cei mai infami criminali în serie şi obiceiurile lor bolnave: cadavre mâncate, sex cu oameni morţi şi torturi odioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Richard Ramirez, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali în serie din Statele Unite, era satanist. FOTO murderpedia.org
Richard Ramirez, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali în serie din Statele Unite, era satanist. FOTO murderpedia.org

Criminalii în serie au strecurat groază şi dezgust în sufletele oamenilor. Ultimii ucigaşi cu sânge rece din ultimul secol aveau metode bolnave prin care-şi torturau victimele sau le batjocoreau cadavrele. Majoritatea sufereau de traume psihice din copilărie, iar cea mai mare plăcere erau uciderea şi torturarea victimelor.

Omul este capabil de minuni tehnice, realizări artistice aproape divine sau împliniri ştiinţifice greu de atins. Dar în acelaşi timp poate fi capabil de orori inimaginabile. Şi acest lucru este dovedit de cei mai celebrii ucigaşi din ultima sută de ani. Oameni care au reuşit să surprindă până şi pe specialiştii în criminalistică sau psihiatrie cu apetitul lor pentru tortură, crimă şi teroare. 

Practic sunt oamenii care au semănat teroare în comunităţi întregi şi au reuşit să distrugă destine şi familii. Majoritatea proveneau din familii destrămate, cu părinţi abuzivi sau au fost influenţaţi din copilărie de personaje sadice. Totodată majoritatea aveau o relaţie deficitară cu personale de sex opus. Unii specialiştii au ajuns să se gândească chiar la o determinare genetică în cazul acestor criminali.

Satanistul care ucidea cu sânge rece doar la lăsarea nopţii

Unul dintre cei mai cunoscuţi criminali cu sânge rece din ultima sută de ani, este un american cu origini mexicane, numit Richard Ramirez. Este un personaj care a omorât în numele divinităţii întunecate pe care o venera, fiind un satanist declarat. A fost considerat autorul a 13 crime, deşi se bănuieşte că numărol lor a fost totuşi mai mare. Ramirez s-a născut într-o familie anglo-mexicană din El Paso, Texas în 1960. Avea un tată abuziv, care i-ar fi marcat copilăria. 

Totodată, un văr mai mare, Mike, fost militar în corpul de elită al Beretelor Verzi şi veteran în Războiul din Vietnam, l-a influenţat decisiv. Mike îi arăta puştiului, Richard Ramirez, poze cu femei mutilate în Vietnam, lăudând-se că el este autorul. În adolescenţă a început să fumeze marijuana, tot cu vărul său, care de altfel îl şi iniţiază în satanism. Richard Ramirez ajunge să vadă cum Mike vărul său îşi ucide cu bestialitate soţia. De la 17 ani, Richard Ramirez este un consumator frecvent de marijuana şi un obşnuit al secţiilor de poliţie, fiind implicat în furturi şi spargeri. La doar 24 de ani, începe calvarul pentru toţi cei care ajungeau să-i stea în cale. Tânărul satanist, opţiune religioasă pe care o expunea cu mândrie, intra după căderea nopţii în case şi ucidea în special femei. Prima victimă este o bătrână de 79 de ani din California. Modul de operare este brutal şi odios.

image

 Richard Ramirez FOTO fanpop.com

Femeia a fost înjughiată treptat până la moarte şi violată. Au mai urmat şi alte 12 crime dovedite de oamenii legii. Ucidea în special femei, dar nu mai conta vârsta, plăcerea pentru a ucide era mai importantă. A început să atace şi cupluri, după lăsarea serii. Prefera să tragă cu pistolul dar şi să înjunghie. Avea de altfel şi o amprentă personală, ucidea întâi bărbatul cu focuri de armă, iar apoi se ”distra” cu soţia sau logodnica, urmând pentru femeie violuri repetate şi o moarte lentă şi dureroasă. De exemplu unei femei de 44 de ani, Maxine Zazzara din San Francisco, după ce i-a împuşcat soţul, Richard Ramirez,a  violat-o şi i-a scos ochii cu cuţitul. Totodată lăsa la locul crimei simboluri satanice, migrând în căutare de victime între San Francisco şi Los Angeles. 

Totodată a obligat o victimă, Inez Erickson, care a reuşit în cele din urmă să scape ca prin minune să spună în timp ce o viola a doua oară ”Îl iubesc pe Satan”, arată murderpedia.org. A fost în cele din urmă identificat şi în 1985 a fost prins. Richard Ramirez a recunoscut în faţa poliţiştilor că nu regretă ce a făcut şi că are o pasiune pentru crime. ” Iubesc să omor oameni. Îmi place să-i văd cum mor”, i-a mărturisit ajutorului de şerif Jim Ellis. Richard Ramirez a fost condamnat la moarte dar a murit de hepatită chiar înainte de executarea sentinţei. 

Plăcerea a de a face sex cu cadavrele

Americanul Ted Bundy este considerat şi astăzi unul dintre cei mai cunoscuţi criminali ai secolului XX. În anii 70 a reuşit să violeze şi să ucidă în mod brutal peste 30 de femei, deşi se bănuieşte că numărul victimelor ajunge lejer la 100. Ceea ce a şocat la Bundy a fost modul său de a abuza cadavrele femeilor pe care le ucidea, transformându-l într-un necrofil periculos, care ucidea doar pentru a-şi satisface poftele sexuale. Ted Bundy s-a născut în 1946 în Burlington, Vermont. Era un copil din flori, al unei tinere de 20 de ani. Ted Bundy a fost crescut şi adoptat de bunicii săi. Încă din copilărie avea o pasiune pentru morbiditate, luând acasă cadavre de animale şi făcând disecţii. 

Era un personaj educat, urmând studii universitare de drept şi psihologie, dar şi un individ carismatic. Nimeni nu se gândea, că bărbatul simpatic care zâmbea mult şi ajuta pe toată lumea, era un necrofil şi un criminal sadic. Bundy a mers în diferite oraşe universitare şi pe unde trecea femeile dispăreau. A început să ucidă în 1974, după despărţirea o femeie pe care o iubise la Universitatea din Washington. A ucis în Washington, Oregon şi Utah. Omora doar femei şi se presupune că  ucidea doar pentru a-şi satisface poftele sexuale. Le atrăgea cu farmecul său personal sau de multe ori se prefăcea rănit în maşină şi cerea ajutorul tinerelor. Odată ajunse în maşină erau răpite. 

bundy

Ted Bundy FOTO biography.com

Cruzimea şi apetitul său sexual erau fără margini. Obişnuia să-şi lege victimele şi să le bată cu cruzime până la moarte, cu rangi sau alte obiecte dure. După ce le ucidea, le viola. Se spune că avea o colecţie de trupuri pe muntele Taylor din zona Washington pe care le dezgropa pentru a întreţine relaţii sexuale cu cadavrele. Avea acasă şi o colecţie de capete luate de la victime, pe care le ruja şi apoi se satisfăcea sexual. 

Inclusiv logodnica sa mărturiseşte bundyphile.worpress.com, spune că Ted Bundy în timpul relaţiilor sexuale o punea să se prefacă moartă. Psihologii cred că în cazul lui Bundy, crima era doar dorinţa de a stăpâni femeia, de a fi stăpânul ei, de a-i controla voinţa. Tocmai de aceea şi apetitul pentru cadavre, nu se puteau opune şi acceptau orice. “ Nu este vorba de pasiune la crimă şi nici despre violenţă. Este vorba de posesie”, mărturisea Ted Bundy. Ted Bundy a fost prins în 1979, după ce a evadat o dată şi mai ales după ce a ucis două studente din cadrul unei frăţii universitare. A fost condamnat la moarte şi executat pe scaunul electric în 1989, în Florida.

Clovnul Pogo, ucigaşul cu dublă personalitate

Un alt ucigaş rămas în analele criminalisticii este şi John Gacy, un american care la începutul anilor 70 a omorât nu mai puţin de 33 de bărbaţi, toţi tineri. Caracteristica acestui ucigaş era dubla personalitate. Gacy s-a născut în Chicago în 1942 într-o familie de emigranţi polonezi şi danezi. A fost abuzat împreună cu fraţii săi de tatăl beţiv. De altfel avea probleme de inimă şi nu era lăsat să se joace cu ceilalţi copii, fiind considerat de tatăl său un ratat. A reuşit totuşi să pară un individ respectabil în societate, devenind managerul unui lanţ de restaurante de tip fast-food şi chiar patron al unei firme de construcţii. A fost căsătorit de două ori şi avea chiar şi copii. Dincolo de această înfăţişare de om respectabil se ascundea o latură întunecată şi tenebroasă. 

gacy

John Gacy FOTO murderpedia.org

Specialiştii cred că avea dublă personalitate. Cân îşi făcea loc ucigaşul în sufletul lui Gacy, era homosexual şi îi plăcea să violeze şi să ucidă tineri. Poliţiştii americani cred că a început în 1972 cu Timothy McCoy, un adolescent pe care l-a ademenit în casa sa şi l-a ştrangulat. De obicei îi plăcea săpromită tinerilor un loc de muncă în construcţii. Îi atrăgea la el acasă, îi viola, îi bătea crunt după care îi ştrangula. Îi plăceau cel mai mult puştii de 15-16 ani. Îl satisfăcea agresivitatea totodată dar şi plăcerea de a simţi cadavrele celor ucişi aproape de el. A fost prins în 1978. Sub casa şi garajul său din Illinois au fost descoperite 33 de cadavre de tineri violaţi, bătuţi şi ştrangulaţi. Totodată, anchetatorii au scos la iveală un amănunt interesant. Când ucidea, Gacy devenea clovnul Pogo, îmbăcându-se în haine de clovn când viola şi ucidea. A fost condamnat la moarte şi ucis cu injecţia letală în 1994.

Chikatilo, monstrul din Rostov

Unul dintre cei mai brutali ucigaşi din istoria recentă a Europei a fost Andrei Chikatilo. A ucis nu mai puţin de 56 de femei într-un mod extrem de brutal. Chikatilo era ucrainean şi s-a născut în 1936. Se spune că a început să ucidă ca o consencinţă a traumelor acumulate în copilărie şi mai apoi în adolescenţă. Femeila erau ţinta sa, ca o dorinţă de răzbunare pentru performanţele sale sexuale scăzute. Încă din copilărie a fost stigmatizat pentru faptul că tatăl său a fost capturat de nemţi în cel de-al doilea război mondial şi era privit ca un act de laşitate. 

Apoi a început să sufere de hidrocefalită, afecţiune care-i provoca probleme urinare, ajungând să urineze în pat noaptea şi în adolescenţă. Totodată ca efect secundar avea probleme în a-şi menţine erecţia. Prima sa experienţă sexuală a fost un eşec, al doar 15 ani. S-a mutat la Rostov, unde a ajuns inginer telefonist. S-a şi căsătorit. Seria crimelor care i-au adus porecla de monstrul din Rostov a început după 1971, când a ajuns profesor.

chikatilo

 Andrei Chikatilo FOTO lifedaily.com

Până în 1990 a abuzat şi ucis 56 de fete şi femei. Ucidea brutal. Practic avea orgasm îm momentul în care brutaliza victimele. Violenţa asupra femeilor îl satisfăcea. Totodată obişnuia să consume organele genitale ale victimelor sau le tăia vârful nasului sau urechile. Le ucidea în bătaie sau le ştrangula. Psihiatrul Alexandr Bukhanovsky spunea că Chikatilo obţinea satisfacţie sexuală prin crimă. A fost prins în 1990, condamnat la moarte şi executat în 1994.

 

Vă mai recomandăm:

Amestec de alcool şi gelozie cu final tragic

Cei mai sadici, fustangii şi criminali voievozi români. Apucăturile canibalice ale lui Ţepeş şi adevărul despre piramida din capete a lui Lăpuşneanu

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite