Cât de potenţi erau, de fapt, Rasputin şi Terente, bărbaţii cu penis de 30 de centimetri. Poveştile „maşinilor de sex” care au înnebunit sute de femei
0Cei mai focoşi amanţi, cunoscuţi pentru performanţele lor sexuale, au fost călugărul rus Rasputin şi celebrul haiduc Terente. În jurul abilităţii lor de amanţi focoşi, s-au creat numeroase legende, iar organele lor genitale au fost conservate ca adevărate relicve.
Potenţa şi performanţele sexuale ale unor bărbaţi au rămas legendare. De-a lungul istoriei, au existat numeroase cazuri de amanţi focoşi rămaşi în legendă. Niciunul nu poate egala, însă, faima lui Rasputin, a lui Terente sau a lui Victor Noir, căutaţi de femei până şi la mormânt.
Viaţa celor trei personaje, considerate adevărate ”maşini de sex”, este bine documentată, iar organele genitale care le-au adus faima au fost şi conservate, stârnind uimirea chiar a medicilor legişti. Totodată, viaţa sexuală a celor trei ”macho” din ultimii 200 de ani este legendară, sute de femei vizitându-i pentru plăceri în timpul vieţii şi chiar după moarte. Legiştii, dar şi cei care s-au ocupat de biogafiile lor dezvăluie secretele performaneţolor neobişnuite ale celor trei.
Rasputin, călugărul care purifica prin sex
Unul dintre cei mai căutaţi bărbaţi ai începutului de secol XX a fost, culmea, un călugăr urât mirositor după cum este descris de contemporanii săi, Grigori Rasputin, preferatul ţarinei Rusiei. Rasputin s-a născut în 1869 într-un sat siberian din gubernia Tobolsk. Iniţial, a fost fermier şi se îndeletnicea cu agricultura, fiind căsătorit încă de la 18 ani şi având trei copii. La un moment dat, însă, Rasputin îşi abandonează familia şi pleacă la mănăstire. Primele lui experienţe mistice le are într-un lung pelerinaj prin Palestina şi Grecia.
A dorit să se călugărească la mănăstirea Sfântul Pantelimon de pe muntele Athos, dar ar fi fost dezamăgit de viaţa monahală de acolo. Preferă să bântuie Blacanii şi Rusia, autointitulându-se, din 1903, om sfânt şi stareţ (adică om bătrân şi înţelept în accepţiunea rusească). Mai mult, s-a autodeclarat tămăduitor. Specialiştii spun că poseda puteri hipnotice sau magnetice, după cum declara fiica sa, Maria, în lucrarea ”The Man Behind the Myth”, scrisă în colaborare cu Patte Barham.
Cu ajutorul puterilor sale, reuşea să activeze într-un fel subconştientul bolnavului şi să îi inoculeze ideea vindecări, care, la un moment dat, devenea reală. Ajunge în anturajul familiei Ţarului Nicolae al II lea şi al Ţarinei Alexandra. Mai precis, a fost adus de două nobile rusoaice, pentru a găsi alinarea hemofiliei, o boală rară de care suferea fiul ţarului, ţareviciul Alexei. Culmea, doar Rasputin, prin puterile sale, a reuşit să tempreze crizele ţareviciului, ajungând preferatul ţarinei Alexandra şi investit cu numeroase titluri.
Grigori Rasputin FOTO dailymail.co uk
Rasputin avea o putere uriaşă de influenţă asupra familiei regale. Dincolo de faima sa de vindecător şi om sfânt, era considerat, în ultimii ani ai Rusiei ţariste, o adevărată maşină de sex. Destrăbălarea sa nu cunoştea margini, consumând alcool, aproximativ 12 sticle de vin de Porto pe seară, şi petrecând nopţile cu numeroase femei. Mai precis, în cartea ”Rasputin: A Short Life”, scrisă de Frances Welch ne sunt prezentate ritualurile sexuale ale lui Rasputin. ”
Profetul” ţarului avea ca loc preferat pentru orgii sexuale băile publice. Pleca acolo cu diferite însoţiroare, pe care le poreclea fără ruşine, în plină stradă, ”fata sexy”, ”fierbincioara” sau ”stăpâna”. Se îmbăia cu aceste însoţitoare, care-i spălau organele genitale, urmând, apoi, o adevărată orgie. Rasputin le spunea însoţitoarelor sale ”Te purific, nu te degradez”.
Penisul lui Rasputin FOTO local-life.com
Acesta a fost şi răspunsul dat de Rasputin unei mame revoltate că cele două fiice ale sale l-au căutat pe ”profet” tocmai pentru o astfel de purificare. Deşi acelaşi autor spune că Rasputin era descris de bărbaţii din vremea lui ca un individ care mirosea ca o capră şi care se schimba odată la şase luni, călugărul ţarinei erau căutat pentru favoruri sexuale inclusiv de femeile din înalta societate.
Chiar în 1916, în seara când urma să fie asasinat, mergea la o prinţesă, Irina, invitat special. Secretul lui Rasputin, spun autorii biografiilor sale, era puterea sa hipnotică, care o exercita asupra femeilor, cu pupile care se măreau şi se micşorau după voia lui Rasputin. Totodată, era căutat şi pentru penisul său uriaş, de aproximativ 30 de centimetri. Chiar soţia lui Rasputin mărturisea, când a auzit de orgiile soţului: ”Are pentru toată lumea”. Mai mul, penisul lui Rasputin a fost conservat în formol de un medic din Sankt Petersburg şi, într-adevăr, este gigantic având şi grosimea încheieturii mâinii unui bărbat.
Haiducul Terente, idolul femeilor
Un alt ”idol” al femeilor de la începutul secolului XX, renumit pentru performanţele sale sexuale deosebite, a fost Terente, celebrul haiduc care bântuia bălţile Brăilea şi canalele Dunării. Terente se numea, de fapt, Ştefan Vasali, era lipovean la origine şi locuia în satele pescăreşti din zona Brăilei. A lucrat şi în Marina Militară, ajungând căpitan de şlep. Terente s-a apucat de jefuit, după două căsătorii eşuate. Una în care i-au murit soţia şi copii de ciumă, iar în celalaltă a fost înşelat de nevastă, motiv pentru care o înjunghie.
Fuge pe grindurile Dunării şi duce o viaţă de bandit, jefuind pescarii şi, mai apoi, navele comerciale. Comite mai mult omoruri, iar amploarea jafurilor lui Terente şi a bandei sale îi face pe pe şefii prefecturilor din Brăila şi din Tulcea să pună un premiu de 200.000 de lei, o sumă fabuloasă, pe capul lui Terente. În plus, zona în care opera este considerată zonă de război şi încercuită. Terente pribegeşte prin Bulgaria, Serbia şi Grecia, unde îşi continuă jafurile. În noapte de Înviere, în 1927, când revine la Brăila, a violat-o până şi pe nevasta preotului.
Haiducul Terente
Faima lui Terente erau uriaşă, povestea sa apărând în toate ziarele importante ale Europei. Banditul mai era faimos încă pentru un lucru. Era căutat nu doar de jandarmi, ci şi de femei. S-a dus vestea performanţelor sale ieşite din comun. Se spune că primea scrisori parfumate de la femei din înalta societate, la care se ducea să facă sex. Şi, se pare, nu dezamăgea niciodată, având în vedere că numărul cererilor se înmulţea. A şi fost ajutat să evadeze din închisoare de o femeie, Didina, impresionată, bineînţeles, de performanţele sale. Virilitatea lui Terente era legendară.
Penisul lui Terente FOTO: Adevărul
Secretul îl constituia, se pare, penisul său lung de peste 20 de centimetri, păstrat multă vreme de Institutul ”Mina Minovici”. Mai precis, a fost conservat chiar de Mina Minovici, după ce, în 1927, haiducul a fost omorât de jandarmi. Capul şi penisul au fost secţionate de medicul legist Maria Zăhărescu, care le-a trimis la Bucureşti. Totodată, pe organul genital, Terente îşi tatuase un mesaj mai mult decât elocvent pentru calităţile sale sexuale.
Ziaristul Victor Noir căutat de femei şi după moarte
Victor Noir a fost un jurnalist francez care a trăit în perioada 1848 - 1870, reuşind să rămână în amintirea posterităţii prin moartea sa, dar şi prin performanţele sale sexuale legendare. Era fiul unul pantofar evreu din regiunea Vosgilor, care a plecat la Paris devenind învăţăcel la ziarul ”La Marseillaise”.
Ziarul la care, la un moment dat, ajunge jurnalist în toată puterea cuvântului avea o politică editorială care critica epoca lui Napoleon I, dar şi politica împăratului Napoleon al III-lea, nepotul răposatului cuceritor al Europei. Mai mult, Pierre Bonaparte, vărul împăratului Franţei şi un alt nepot al ilustrului Napoleon I, se arată ofensat de politica editorului Grousset de la ziarul ”La Marseillaise” şi se ajunge la duel.
Mormântul lui Victor Noir FOTO fotothing.com
Victor Noir şi colegul său de la ziar ”Ulrich de Fonvielle” sunt trimişi ca martori la Pierre Bonaparte. Aici se iscă un conflict între Bonaparte şi Victor Noir, iar vărul împăratului îl împuşcă. Victor Noir moare pe caldarâm. Moartea sa declanşează o adevărată revoltă la Paris, culminând cu înlăturarea lui Napoleon al III-lea. Dincolo de aceste aspecte, Victor Noir era cunoscut în Paris şi pentru calităţile sale sexuale deosebite.
O arată mormântul din cimitirul Père Lachaise. Pe mormânt se află o statuie din bronz a lui Victor Noir făcută de sculptorul Jules Dalou. Jurnalistul este prezentat exact în momentul morţii, cu braţele întinse, ca şi cum ar fi stat jos pe stradă. Sculptorul nu a uitat de faima sa şi i-a evidenţiat uriaşul penis în pantaloni. Faima lui Victor Noir nu a pierit odată cu el. Până astăzi, femeile vin şi mângâie penisul de pe statuia jurnalistului, existând credinţa că astfel se poate împrumuta din virilitatea şi fertilitatea lui.
Vă mai recomandăm:
Ce cred bărbaţii şi femeile despre partenerul ideal? Preferinţele lor sunt surprinzătoare
Confesiuni îndrăzneţe. La ce se gândesc bărbaţii în timpul orgasmului