Botoşani: PORTRET: Andreea Aanei, Ridică haltere pentru Jocurile Olimpice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Botoşani: PORTRET: Andreea Aanei, Ridică haltere pentru Jocurile Olimpice
Botoşani: PORTRET: Andreea Aanei, Ridică haltere pentru Jocurile Olimpice

Tînăra a început să practice acest sport în urmă cu doi ani şi deja este cea mai bună în Europa la categoria ei de vârstă.

Andreea Aanei a început să practice halterele în urmă cu doi ani. A participat la o selecţie organizată în şcolile din municipiu şi judeţul Botoşani, unde au venit peste 100 de copii pentru a fi testaţi. Au rămas doar 15, printre care şi Andreea Aanei.

A câştigat 15 medalii în 18 luni

„Când s-a făcut selecţia nu ştiam prea multe despre haltere, dar am vrut să vin şi să văd cum este. Până atunci nu am mai practicat niciun sport. La început mi s-a părut greu, dar ulterior am început să mă obişnuiesc şi când am obţinut primele medalii a început să-mi placă şi mai mult“, povesteşte Andreea.  „Am avut şansa ca părinţii să nu fie împotrivă ca eu să practic acest sport. Ba din contră, m-au susţinut“, mai spune adolescenta. Prima competiţie la care a participat sportiva a fost Cupa României la Haltere.

Deşi avea doar şase luni de când practica acest sport, a câştigat locul I. A urmat imediat medalia de aur la Campionatul Naţional de Cadeţi şi deja Andreea Aanei era în vizorul lotului naţional. Într-un an şi jumătate a reuşit să cucerească 15 medalii pe plan naţional, trei la Campionatul European şi mai multe cupe ale României. „Anul trecut am cucerit nouă medalii la Campionatele Naţionale de Haltere, iar anul acesta şase la naţionale şi trei la Campionatul European. În acest an am mai participat la Campionatul Mondial din Thailanda, dar din păcate nu am reuşit să obţin o medalie“, a continuat sportiva.

„Am terminat pe locul şase, dar cu siguranţă puteam mai mult. Sper să mă revanşez la următoarea ediţie, când voi avea mai multă experienţă“, a precizat tânăra.

Trei medalii de aur la Europene

În urmă cu mai puţin de o săptămână, Andreea Aanei a reuşit să cucerească nu mai puţin de trei medalii de aur la Campionatul European de Cadeţi, care a avut loc în Israel. Totodată a reuşit să stabilească un nou record naţional. „Nu a fost un concurs foarte dificil. Am câştigat cu 90 de kilograme la smuls şi 115 la aruncat, în condiţiile în care eu ridic la antrenamente 96 de kilograme la smuls şi 120 la aruncat. Mă aşteptam să câştig pentru că înainte de competiţie am văzut rezultatele celorlalte sportive cu care concuram“,  a spus Andreea. 

Imediat după ce s-a aflat de performanţa obţinută, Andreea a fost felicitată de colegiii de clasă şi de profesori. „M-au sunat şi colegii şi profesorii să mă felicite. Mă înţeleg bine cu toţi şi chiar m-au sprijinit. Profesorii m-au înţeles de fiecare dată şi asta a însemnat mult pentru mine. În prima zi după ce m-am întors la şcoală de la Campionatul European am luat medaliile ca să le arăt colegilor şi profesorilor“, a mai spus Andreea.

Profil

Născută: 18 noiembrie 1993,  Botoşani.
Studii: Elevă în clasa a X-a la Grupul Şcolar „Dimitrie Negreanu“.
Familie: Are trei surori.

întrebări şi răspunsuri

Ce îţi propui pentru următoarea perioadă?
Anul acesta mai am finala la Campionatul Naţional de Juniori, competiţie care va avea loc la sfârşitul acestei luni şi unde îmi propun să obţin încă trei medalii de aur. După această competiţie voi începe pregătirea pentru Campionatul European de Cadeţi din mai 2010, unde va fi şi selecţia pentru Jocurile Olimpice de Cadeţi, sub 17 ani, competiţie la care vreau să particip.

Ce şanse ai să participi la Jocurile Olimpice de la Londra?
Dacă voi continua la fel ca până acum şi dacă voi confirma la Campionatele Europene şi Mondiale, cu siguranţă voi fi prezentă la Olimpiada de la Londra.

Ce-i place

„Îmi place să mănânc pizza, să ascult muzică şi să mă uit la televizor. Îmi place să merg într-o discotecă sau într-un club, numai că nu prea am timp de aşa ceva pentru că în permanenţă mă pregătesc pentru o altă competiţie, fie că e Campionatul Naţional, Cupa României sau Campionatul European“, spune sportiva.     

Ce nu-i place

Nu-i place că trebuie să se trezească devreme dimineaţa, dar este nevoită deoarece fie trebuie să meargă la şcoală, fie are programat un antrenament.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite