Ambulatoriu nou la Spitalul Județean Botoșani. Investiția este de 13 milioane de euro
0O investiție de 13 milioane de euro va fi făcută în sistemul sanitar botoșănean. La Spitalul Județean Botoșani va fi construit unul dintre cele mai moderne ambulatorii de specialitate din țară.

Spitalul Județean Mavromati este cea mai mare unitate spitalicească din județul Botoșani. Ambulatoriul de specialitate al spitalului, acolo unde medicii oferă îngrijire primară și tratament pe timp de zi, fără internare, este luat cu asalt, zilnic, de sute de pacienți.
Clădirea în care funcționează astăzi nu face față valului de solicitări. De multe ori programările se pot întinde pe săptămâni, iar pacienții așteaptă la cozi în fața cabinetelor. Spațiile sunt improprii, înghesuite.
Pentru a rezolva problema șefii de la Consiliul Județean, în subordinea cărora se află spitalul, au decis construirea de la zero a unui ambulatoriu de specialitate, cu dotări de top, dar mai ales cu suficient spațiu pentru pacienți. Proiectul are o valoare mare și se anunță a fi unul dintre cele mai moderne ambulatorii ale unui spital din România.
Investiție de peste 13 milioane de euro
Proiectul privind realizarea noului ambulatoriu de la Botoșani este finanțat prin Compania Națională de Investiții și a fost aprobat, pentru finanțare, încă din luna aprilie a acestui an. Abia la începutul acestei săptămâni, cinci asocieri de firme au depus oferte pentru construirea efectivă a clădiri.
„Sperăm ca membrii comisiei de achiziții din cadrul CNI să finalizeze procedura cât mai repede. Vrem ca botoșănenii să nu mai fie nevoiți să meargă în alte județe pentru servicii sanitare care pot fi asigurate și la Botoșani.”, a precizat Doina Federovici, președinte CJ Botoșani.
Ambulatoriul costă 13 milioane de euro și este o clădire cu trei etaje și demisol, urmând să fie construită chiar în incinta Spitalului Județean Mavromati lângă corpul principal de clădire.
Zeci de cabinete și aparatură modernă
Conform proiectului, ambulatoriul de la Mavromati va avea 34 de cabinete medicale, pe diferite specialități. La acestea se vor adăuga săli de tratament și săli de investigații medicale care vor deservi cabinetele. În plus, va exista o zonă administrativă.
În cadrul noului ambulatoriu va funcționa și o zonă pentru internare, de zi, cu 49 de paturi, cu saloane și rezerve. Fiecare cabinet dar și sălile de tratament și investigații vor fi dotate cu aparatură modernă. Spațiul din cadrul ambulatoriului este generos, de peste 1.000 de metri pătrați, suprafață construită. Odată cu desemnarea unui câștigător urmează faza de proiectare și execuție a lucrărilor. Termenul de finalizare a ambulatoriului este de aproape doi ani.
Cea mai mare problemă care trebuie rezolvată de autorități și conducerea spitalului este criza de medici. Și în momentul de față, ambulatoriul de specialitate este deservit de 74 de medici, puțini pentru valul consistent de pacienți. Deși în ultima perioadă s-au făcut angajări de personal medical la Spitalul Județean din Botoșani, încă se resimte nevoia acută de specialiști - tocmai pentru a reduce timpul de așteptare al pacienților, care se programează pentru o consultație la ambulatoriu.