Două antrenoare de atletism s-au luat la bătaie pe stadion, în faţa copiilor. Directorul CSM renunţă la colaborarea cu una dintre ele
0Tinerii atleţi ai CSM Bistriţa au asistat săptămâna aceasta, chiar pe stadionul „Jean Pădureanu” la o scenă demnă de filmele de acţiune: două antrenoare de atletism s-au luat la bătaie chiar sub ochii lor.
Potrivit Sportului Bistriţean, incidentul s-a produs săptămâna aceasta, în incinta stadionului „Jean Pădureanu”. Antrenoarea de atletism Maria Ciobănică susţine că a fost lovită cu umbrela şi împinsă de către Edith Magyarosi, o altă antrenoare din cadrul Liceului cu Program Sportiv Bistriţa.
În urma brânciului primit, Maria Ciobănică s-a lovit la spate şi la bazin, necesitând 9 zile de îngrijire medicală, potrivit certificatului medico-legal. Aceasta a depus şi o plângere la Poliţie, împotriva colegei sale.
Edith Magyarosi susţine însă că ea a fost cea agresasată şi că doar s-a apărat de „atacurile” antrenoarei Maria Ciobănică.
Altercaţiile dintre cele două antrenoare ar fi cauzate de sportivul Andrei Domide, care a fost pregătit de Maria Ciobănică, iar acum este antrenat de Edith Magyarosi. Maria Ciobănică ar fi refuzat să-i dea legitimaţia sportivului antrenoarei Edith Magyarosi. De asemenea, Maria Ciobănică o acuză pe colega sa că a încercat să îi fure o sportivă.
Directorul Clubului Sportiv Municipal, Adrian Moldovan, a rămas consternat când a auzit de incidentul petrecut chiar în ograda sa. Acesta a hotărât să întrerupă colaborarea cu Edith Magyarosi, urmând ca o comisie să analizeze cele întâmplate şi să o sancţioneze pe antrenoarea Maria Ciobănică, daca este cazul.
Vă mai recomandăm:
VIDEO uluitor: bătaie cu pumnii şi picioarele într-un meci de rugby jucat la Bârlad