Doctorul de familie Otilia Tănase ocupă locul 5 în topul medicilor cu care bistriţenii se mândresc
0
Otilia Tănase este singurul medic de familie din Bistriţa care a intrat în top 5 medici cu care bistriţenii se mândresc. Miile de pacienţi pe care îi are înscrişi pe liste şi longevitatea carierei au recomandat-o pe Otilia Tănase să intre în topul medicilor.
Otilia Tănase este medic generalist de 26 de ani, din 1985, atunci când a terminat medicina. Cu specializare în pediatrie, iar ulterior în medicina pentru adulţi, Otilia Tănase a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciaţi medici de familie din Bistriţa şi să aibă înscrişi pe liste peste 2.500 de pacienţi, de toate vârstele.
„Am pacienţi pe care îi ştiu încă de când aveau cinci zile, imediat după naştere şi pentru care sunt şi astăzi medicul lor de familie. Unii dintre ei au la rândul lor copii pe care i-au adus la mine. Cu mulţi dintre aceştia s-a creat o relaţie mult mai strânsă, cunoscându-ne de atâţia ani, pentru că, aşa cum am spus de mai multe ori, medicul devine în unele cazuri un confident pentru pacienţi, la fel cum este şi preotul", explică medicul bistriţean.
Deşi cariera de medic a început în urmă cu 26 de ani, ideea de a salva vieţi este mult mai veche. „Nu îmi amintesc să îmi fi dorit vreodată să fac altceva decât medicină. Ideea de a fi medic a încolţit totuşi în mintea mea când aveam 14 - 15 ani, în clasa a IX-a, şi de atunci am făcut toate eforturile posibile să reuşesc la facultate şi apoi să îmi fac o carieră în acest domeniu. După ce am terminat pediatria generală nu mi-am dorit să mă specializez pe ceva anume, am preferat să rămân medic generalist, pentru că am considerat că aşa pot fi mai apropiată de pacienţi şi chiar să-i ajut mai mult. Pentu că şi noi, medicii de familie, putem salva vieţi. Anumite simptome descoperite la timp şi tratate corespunzător pot salva viaţa unui pacient", consideră doctorul Tănase.
Iar de-a lungul carierei sale i-a fost dat să întâlnească cazuri extrem de complicate. „Am avut şi pacienţi care sufereau de boi extrem de rare şi pe care le-am depistat din timp. E drept că m-am ferit în majoritatea cazurilor să fiu eu cea care pune un astfel de diagnostic, dar i-am trimis la specialiştii care trebuia, iar ei mi-au confirmat presupunerile", povesteşte doctorul.
Pionierat în programul medicilor de familie
Otilia Tănase a fost un pionier al medicinii de familie din România, fiind unul dintre primii medici din ţară care a intrat în acest program. „În 1994 a fost lansat programul pilon de medici de familie în zece judeţe din ţară, printre care şi Bistriţa-Năsăud, iar noi am început încă de atunci. Colegii noştri din restul judeţelor au intrat în acest program abia din 1999", povesteşte medicul.
Doctorul Tănase se bucură nu doar de aprecierea pacienţilor, ci şi a colegilor de breaslă. Din 2000 şi până în 2008, Otilia Tănase a fost preşedinta Asociaţiei Judeţene a Medicilor de Familie din Bistriţa, dar după două mandate pe care le-a câştigat detaşat a trebuit să-i lase locul Niculine Rus, deoarece statutul asociaţiei nu perminte unui medic să aibă mai mult de două mandate în poziţia de preşedinte. Este recunoscută şi pentru înverşumarea cu care luptă pentru drepturile medicilor de familie şi este mereu în prim-plan atunci când se organizează acţiuni medicale la Bistriţa.
Otilia Tănase s-a declarat încântată atunci când a aflat că a intrat în top 5 medici cu care Bistriţa se mândreşte considerând că este o onoare. „Mă bucur să aflu că sunt apreciată de către bistriţeni şi că am primit votul lor. Înseamnă foarte mult pentru mine această recunoaştere a ceea ce am făcut de-a lungul carierei", mărturiseşte Otilia Tănase.
Povestea şi numele medicului care s-a clasat pe locul patru în top o veţi citi miercuri, 9 noiembrie în Adevărul.