Bistriţa:Prefectura stă cu ochii pe făina şi zahărul UE
0
Distribuirea produselor de bază pentru nevoiaşi se va face doar sub stricta supraveghere a reprezentanţilor Prefecturii şi a poliţiei, precizează un comunicat de presă.
Măsura a fost luată, susţine prefectul Cristian Florian pentru a fi eliminate orice suspiciuni şi eventuale conotaţii electorale din distribuirea acestor produse.„ Decizia este valabilă pentru toate cele 62 de primării de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud“, a hotărât şeful Prefecturii.
În judeţul Bistriţa-Năsăud beneficiază de pe urma aplicării HG nr. 600/2009 un număr de 42.200 de persoane, dintre care 6200 în oraşul Bistriţa. Până la data de 31 octombrie 2009 în judeţ au fost trimise 61 920 tone de făină, unei persoane revenindu-i 14 kg şi 178,56 tone de zahăr, beneficiarii urmând să primească câte 4 kg fiecare.