Anca Gorea şi-a transformat pasiunea pentru animale în meserie
0
Stă toată ziua între căţeluşi, pisici, papagali şi iepuraşi şi are un sfat bun pentru cei toţi care vor să-şi ia unul acasă. De cinci ani vinde zilnic animăluţe, împlinind visele celor mici şi mari, dar şi hrană şi accesorii pentru toate vietăţile de companie şi dă sfaturi celor care i le cer.
De mică Anca Gorea a fost îndrăgostită de animale. Pentru că se juca tot timpul cu animalele, părinţii i-au permis să le aducă şi în casă: „îmi plăceau mai ales puii, indiferent ce animale erau; odată am adus acasă puii de găină de la bunica şi am vrut să-i cresc la bloc", îşi aminteşte Anca. Nu se gândea însă că va ajunge să lucreze chiar într-un magazin de animăluţe:„Mă visam mai degrabă secretară şi pentru că vedeam eu în filme că secretarele sunt femei dichisite şi elegante.". Imediat după terminarea liceului însă a învins pasiunea din copilărie şi Anca a ajuns într-un magazin pentru animale de companie.
Se desparte cu greu de puii de căţel
De cinci ani vinde zilnic animăluţe, împlinind visele celor mici şi mari, dar şi hrană şi accesorii pentru toate vietăţile de companie şi dă sfaturi celor care i le cer. Cel mai greu îmi este atunci când vând căţeluşi. După ce i-am îngrijit în magazin şi m-am jucat cu ei, mi rupe sufletul când îi cumpără cineva. La început îmi era mai greu, mă emoţionam şi chiar plângeam pe ascuns, acum însă m-am mai obişnuit", spune iubitoarea de animale. Cel mai mult s-a ataşat de un beagle micuţ: „era aşa de mic când a venit, încât îi înmuiam mâncarea, ca să se poată hrăni. Iar el mă răsplătea cu energia şi vigilenţa lui. Îmi amintesc că odată a rămas apa deschisă şi a lătrat ca să mă atenţioneze", povesteşte emoţionată Anca.
Zilnic zeci de copii trec porţile pet shop-ului, mulţi vor doar să mângâie căţeii sau iepuraşii pe care şi i-ar dori acasă: „regula magazinului spune că nu au voie să-i atingă, însă nu-i putem refuza, au atâta dragoste în privire", mărturiseşte tănăra vânzătoare. Uneori vin şi persoane special: „îmi amintesc de un băiat imobilizat într-un cărucior, care venea însoţit de cea care-l îngrijea de două ori pe zi, odată la 10 şi apoi la 15. I se lumina faţa când vedea animăluţele" îşi aminteşte Anca.
Uneori se transform în consilier
În magazin intră şi oameni care au nevoie de sfaturi: vor să ştie la ce vârstă este bine să-i cumpere copilului un căţel, ori ce trebuie să facă atunci când animăluţul lor nu mănâncă sau roade tot ce prinde în casă. Câteodată asistă şi la drame: căţeii sau pisicile mor şi oamenii vor imediat unul la fel ca să mai atenueze şocul: „S-au legat de acestea şi câteodată este foarte greu să le găseşti unul asemănător în scurt timp", povesteşte Anca.
Viitorul nu şi-l poate imagina decât alături de animăluţe. I-ar place să îngrijească pui de pinguini, ori să lucreze la o gradină zoologică, dar cel mai mult îşi doreşte să poată amenaja un adăpost pentru animalele nimănui, care suferă de foame, frig ori de rele tratamente aplicate de oameni lipsiţi de suflet.
Profil:
Născut: 29 mai 1986 Bistriţa
Studii: studenta, anul III, Facultatea de Management şi Finanţe
Familie: necăsătorită
Ocupaţie: vănzătoare pet shop
Ce-i place: iubeşte foarte mult animalele. Îi place veselia, călătoria şi ca orice fată de vârsta ei adora să meargă la cumpărături
Ce nu-i place: detest ipocrizia, minciunile şi prefăcătoria. Nu este matinală şi nu agreează trezitul de dimineaţa
Întrebare şi răspuns:
Ai vreun proiect personal legat de animale? Vreun vis pe care să vrei să-l realizezi?
A.G.: Mi-ar place să pot să amenajez cândva un adăpost pentru animale abandonate. De mică mi se rupea sufletul ori de câte ori vedeam un căţel ori o pisică înfrigurată şi suferind de foame. Îmi venea să le duc pe toate acasă.
Dacă ar fi să-ţi alegi o ţară în care să te stabileşti ce ai alege?
A.G. Nu vreau să mă stabilesc în altă parte pentru că sunt foarte legată de părinţii mei. Mi-aş dori însă să vizitez Capul Verde, este o insulă pe care s-a născut fostul meu prieten. Aş fi putut să plec cu el în ţara lui însă faptul că n-am putut să-mi părăsesc, familia m-a împiedicat să o fac. ;Mi-aş dori totuşi să văd insula aceea. Am înţeles că este minunată























































