Risc maxim de avalanşă în Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului, la altitudini peste 1.300 de metri

0
Publicat:

În Munţii Rodnei şi Munţii Maramureşului este risc maxim de producere a unor avalanşe, la altitudini mari, avertizează Salvamont România. Zăpada proaspătă, aşternută peste un strat mai vechi, nu face priză cu acesta, iar stratul de omăt nou depus se poate disloca uşor. 

Risc de avalanșă la munte FOTO Arhivă Salvamont
Risc de avalanșă la munte FOTO Arhivă Salvamont

Risc de avalanṣă în munţii Rodnei şi munţii Maramureşului, grad 4-5 (maxim) de la 1300 metri altitudine până în golul alpin. Părţile de munte cu expunere est, nord şi sud sunt extrem de încărcate datorită vântului şi căderilor masive de zăpadă. Acolo unde a încărcat şi vântul, la sondarea cu echipamentul din dotare grosimea stratului de zăpadă trece de 150 - 170 cm depozit. Sunt două straturi, cel de dedesubt care nu are nici un fel de priză cu baza iar cel de deasupra fiind încărcat de asemenea cu zăpadă proaspătă acumulată după ninsoarea de ieri şi azi, undeva la 10-20 cm”, a anunțat sâmbătă după-amiază, Salvamont Maramureş, pe pagina de socializare.

De asemenea, spun salvamontiștii, cauzele posibile producerii unei avalanșe sunt depozitele de zăpadă și plăcile masive de vânt, cu instabilitate pe stratul median.

Avertizări similare sunt valabile pentru toate masivele unde s-au înregistrat depuneri de zăpadă în ultimele zile, a precizat Salvamont România.

Furtuna Isha a ajuns în România. Meteorologii avertizează că jumătate de țară va fi sub cod de viscol și vânt puternic

Furtuna Isha care a lovit nordul Europei a ajuns și în România. Meteorologii anunță viscol la munte și vânt puternic în aproape jumătate de țară.

Rafelele dezlănţuite au amplificat mult senzaţia de frig. Dimineaţă, cea mai mică temperatură era la Vârful Omu, în Bucegi, minus 20 de grade Celsius. Iar la Bâlea Lac, termometrele arătau minus 15.

Din cauza vântului puternic, instalaţiile de transport pe cablu din masivul Postăvarul nu au funcţionat. Vremea rea a anulat astăzi cea mai importantă competiţie de schi alpin din Poiana Braşov. Viscolul a pus stăpânire pe toate pârtiile şi la Sinaia.

„Aşteptăm precipitaţii care vor fi sub formă de ninsoare la munte, predominant ninsoare pentru zona Maramureşului, Transilvaniei şi partea de nord a Moldovei. Pentru partea de vest a teritoriului, pentru zonele joase vor predomina ploile“, a anunțat Diana Giurgiu, meteorolog ANM.  

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite