Lebădă mutilată în Maramureș, probabil pentru a fi ținută captivă. Poliția animalelor îi caută pe făptași

0
Publicat:

Poliția animalelor încearcă să dea de urma unor maramureșeni care au mutilat o lebădă, pentru a o ține captivă. I-au tăiat penele din aripi, astfel încât să nu poată zbura. Înaripata este acum în siguranță, în așteptarea noilor pene care vor crește în curând.

Puiului de lebădă i-au fost tăiate penele de la aripi  FOTO Garda de Mediu Maramures
Puiului de lebădă i-au fost tăiate penele de la aripi FOTO Garda de Mediu Maramures

Cazul a fost făcut public pe rețelele de socializare de niște muncitori care lucrau la renovarea unei case din localitatea Sălsig, din Maramureș și au observat lebăda pe câmpul de lângă casă. „În zonă era un șanț cu apă, dar în câteva zile, șanțul urma să fie uscat. Muncitorii o mai hrăneau din când în când”, spune Lucian Mihalache de la Asociația Megafauna.

Potrivit lui, unul dintre muncitorii respectivi a făcut o postare pe rețelele sociale, cerând informații despre o posibilă organizație care s-ar putea ocupa de biata înaripată. „Cineva care a văzut postarea m-a contactat și mi-a spus despre caz”, mai arată el.

Amenzi usturătoare pentru astfel de fapte

Apoi a anunțat Poliția Animalelor și Garda de Mediu, cu care s-au dus împreună să ridice pasărea. „Am fost cu medicul veterinar din zonă și cineva de la Garda de Mediu și am luat-o de acolo. Acum este pe un heleșteu, un iaz la Hideaga, lângă o casă, unde o să o ținem până la toamnă, când își va schimba penajul și atunci o să o putem elibera”, a mai precizat el.

Garda de Mediu arată că în prezent, deși este într-un loc bun, nu este cel mai potrivit, fiind prea aproape de oameni, cu care nu ar trebui să se obișnuiască să interacționeze.

Lebăda nu a mai putut zbura  FOTO Garda de Mediu Maramureș
Lebăda nu a mai putut zbura FOTO Garda de Mediu Maramureș

De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu atrag atenția că astfel de sancțiuni se lasă cu amenzi usturătoare.

Nedeclararea de către persoanele fizice a cazurilor de captură sau ucidere accidentală a unor exemplare aparţinând tuturor speciilor de păsări, precum şi ale speciilor strict protejate se sancționează cu amenda contravențională cu valori cuprinse intre 1.000 lei si 10.000 lei”, arată ei.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite