Emoția pregătirilor de Paște, în satul românesc de odinioară. „Fetele țineau secret, să nu vadă nimeni“
0Intrarea în post era un moment important în viața satului din trecut. Odată cu Lăsata Secului, nu doar că nu se mai mânca „de dulce”, dar nu se mai organizau nici petreceri sau șezători. Cu toate acestea însă, femeile continuau să muncească.
Munca era nu doar în gospodărie, ci mai ales pentru a pregăti îmbrăcămintea nouă pentru toată familia, știut find că în trecut, era responsabilitatea femeii să asigure necesarul a tot ce însemna țesătură.
De la îmbrăcăminte pentru membrii familiei, până la lenjerii de pat sau perdele ori fețe de masă și prosoape, totul era făcut de mâna femeii, de la țesut până la croit și cusut ornamental.
Astfel, dacă în perioada de post nu se mai organizau șezători, femeile și fetele tinere continuau să muncească în special pentru setul de îmbrăcăminte nou, cu care familia urma să se îmbrace la biserică, de sărbători.
Însă pentru că era concurență mare, în special fetele sau nevestele tinere lucrau pe ascuns, să nu vadă nimeni modelul pe care îl coseau pe cămășile noi ce urmau să fie purtate de Paște la biserică.
Căutau să facă modele cât mai originale
Fiecare tânără se străduia să fie cât mai originală, cât mai creativă, pentru a fi „cea mai frumoasă”. Etnologii de la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale au chiar caiete cu modele păstrate de bunici și străbunici, pe care le foloseau la ornarea cămășilor de sărbători.
„Dacă tot e vremea pregătirilor pentru Paști, vă prezentăm câteva imagini cu motive vechi, care erau cusute pe cămăși din vremurile când nu internetul era sursa inspirației, ci caietele cu modele rămase de la mame, bunici și alte femei pricepute”, arată etnologul Maria Mirela Poduț pe pagina Centrului Culturii Tradiționale.
„Mai demult, fetele ziceau «Nu-mi areți?», amu' numa' zâc «Nu-mi faci?»”, spune Anuța Ciceu, meșter popular din Budești, citată de etnolog.
„Înainte de Paști, modelele erau ținute ascunse de fete și de neveste, ca să nu fie «furate» și să aibă cele mai mândre cămeși în ziua de Paști”, mai citează meșterul popular, apoi prezintă cateva pagini din vechile caiete cu modele pe care fetele și tinerele neveste le coseau pe cămășile cele noi.
Modele de bază, combinate diferit
„Câteva motive care apar pe cămăși, șterguri, fețe de pernă etc. de pe Valea Cosăului, după cum ne-a spus Anuța Ciceu, sunt grebluțe, S-uri, strugure, ruja macului, raza (ruja) soarelui, puptiți, ruji mânânțăle (mărunte, n.red.), ruji mari, frunze de stejar, frunze de vie, pana bradului cé mare etc”, mai citează etnologul din discuția cu meșterul popular.
„Majoritatea motivelor erau inspirate din natură. Anuța Ciceu, creatoarea modelelor din imagini, s-ar bucura ca acestea să fie «furate» și transmise mai departe ca să nu se piardă”, mai arată ea.
Etnologul Janeta Ciocan arată că această „secretomanie” a dus, de fapt, la o mare diversitate de modele în portul popular. „Pentru că avem acelaşi croi, motivele ornamentale erau aceleaşi, la fel şi culorile folosite, aceleaşi ornamente, dar îmbinate altfel dădeau altceva. De aceea nu găseşti două piese identice. În colecţia noastră, noi nu avem două cămăşi identice, deşi avem patru zone de care ne-am ocupat – cu Oaşul, cinci –, nu găseşti două cămăşi care să fie identice. Fiecare este în felul ei un unicat. De aceea, acolo mergeau să toarcă, în general, lâna, din care, după aceea, ţeseau“, spune Janeta Ciocan.
Culori specifice, pe zone și pe vârste
Cu ani în urmă, fiecare comună avea propriile modele de îmbrăcăminte. Se spune că în Maramureşul istoric puteai să recunoşti comuna de unde vine o persoană doar analizându-i cojocul, la care nu se renunța nicicând, indiferent cât de cald era.
În ce priveşte cămăşile femeieşti, acestea erau realizate după reguli stricte, însă fiecare zonă avea specificul ei. „În zona Codru se foloseau numai roşu şi negru. În Ţara Chioarului, până în secolul XX, nu se folosea decât alb, indiferent că erau cămăși bărbăteşti sau femeieşti“, spune etnologul.
De altfel, și în ce privește culorile era o întreagă filosofie. „În Maramureşul istoric, fiecare culoare este atribuită unei vârste. Cele tinere aveau multă culoare, femeile măritate începeau să diminueze din culorile folosite, iar bătrânele foloseau numai galben“, mai spune ea.
Se încarcă comentariile...
