Răspunsurile arțăgoase și arogante date de primarul Bacăului, pe Facebook, celor care îi semnalează probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu, care interacționează cu pagina sa oficială pe Facebook, cu 33.000 de urmăritori, transmite deseori comentarii care îi revoltă pe băcăuani.

Primarul răspunde cu dezinvoltură și uneori cu obrăznicie băcăuanilor FOTO LDSV
Primarul răspunde cu dezinvoltură și uneori cu obrăznicie băcăuanilor FOTO LDSV

De cele mai multe ori, numele edilului este menționat când cineva are o nemulțumire față de șantierele întârziate și lucrările îndoielnice din oraș. Străzile sunt sparte, trotuarele distruse, asfaltările și pistele de biciclete nu sunt finalizate sau sunt vopsite în bătaie de joc și pe lângă ele s-au montat popice de peste un metru.

În urmă cu trei zile, Elena Dalban pe grupul „Orașul Bacău”, se întreabă vizavi de un mic lac apărut în locul unde ar trebui să fie liftul pasarelei care va traversa strada principală Mărășești, din Parcul Cancicov, spre Universitatea George Bacovia:

Bună ziua, știe cineva ce se mai întâmplă la această lucrare? De câteva zile curge (scot) apă mereu din crater. . Au găsit vreun izvor sau iar au spart vreo țeavă?”

Lucian Stanciu Viziteu îi răspunde: „Căutam petrol, momentan e doar apa. Wk placut”-comentariu care are deja 96 de reacții.

Ciprian Iolea îi răspunde: „Lucian Daniel Stanciu Viziteu, glumă de șantierist...”

Gabriel Damaschin: „Lucian Daniel Stanciu Viziteu căutați sa supravegheați mai bine lucrările astfel încât sa se miște mai repede si cu mai multă competentă. Ce înseamnă wk? Va folosește altcineva contul, cineva mai adolescent ce folosește prescurtări?”

Ovidiu Ionut Chiriță: „Lucian Daniel Stanciu Viziteu,  AROGANTA DE PRIMAR SLAB”

Emy Stoica: „Lucian Daniel Stanciu Viziteu, Te-ai șmecherit și tu .....până acum nu ai prea avut voce domnule Mare Primar al Bacăului.....Zici că ești băcăuan așa vorbești.”

Marina Curea: „Lucian Daniel Stanciu Viziteu, lângă grădiniță nr 23 de o săptămână izvorăște apa din asfalt nimeni nu ia nici o măsură, acea pierdere de apă cine o plătește. Va rugam sa luati măsuri.”

Marius Năstruț: „Bine ca pentru mistouri stimabile aveti timp, insa sa faceti un tur al orasului pentru a observa si remedia adevaratele probleme ale cetateanului, nu este timp! Dezgustator.”

Primarul Viziteu, surprins în timpul unei igienizări fără șervețel FOTO MA
Primarul Viziteu, surprins în timpul unei igienizări fără șervețel FOTO MA

Glumele și reacțiile primarului USR al Bacăului 

Mesajele critice curg pe Facebook, mai ales că, calitatea lucrărilor este una sub orice critică, iar oraşul arată ca după bombardament. Colac peste pupăză, ce s-a făcut începe deja să se distrugă, aşa cum sunt - de exemplu - pistele de bicicletă a căror vopsea deja se scorojeşte.

Deşi vopseaua se desprinde de pe pistele de biciclete, asta nu l-a împiedicat pe Viziteu să scrie că e vopsea de ouă, „rămasă surplus de la Paşte". 

Dragoș Dragoș: „Tata te mai alege pe tine”

Lucian Daniel Stanciu Viziteu: „Dragoș Dragoș îi mulțumesc anticipat tatălui tău”

Petronela Tandurel: „Poate scăpăm de tine... că tu nu te poți numi primar al orașului BACĂU”

Lucian Daniel Stanciu Viziteu: „Așa este. Sunt primar al municipiului Bacău”

Popicele prea înalte montate, pe strada Alexandru cel Bun au stârnit valuri de comentarii, unii cerând schimbarea numelui în strada Popicărie. Edilul a comentat, în bătaie de joc, că „se poate schimba numele doar dacă suportați dvs costul schimbării tuturor actelor de proprietate, buletinelor, pașapoartelor".

Între timp, Viziteu a recunoscut că „constructorul s-a cam grăbit" cu montarea popicelor, iar acestea vor fi înlocuite cu altele mai mici, adică alți bani publici cheltuiți.

Glumele nepipărate la adresa băcăuanilor au culminat cu insultarea unui militar, chiar de ziua Armatei Române, căruia, la salutul politicos, Viziteu i-a răspuns cu "Salut bă!".

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite