Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române
0Unirea Principatelor Române este sărbătorită de elevi, profesori, dar şi de către militarii şi autorităţile din Bacău.
Complexul Muzeal "Iulian Antonescu" gazduieşte o manifestare în cadrul căreia vor fi prezentate aspecte legate de importantul eveniment de către profesorii de istorie Ioan Mitrea şi Jean Ciută. Vor urma prezentări ale elevilor de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu”, dar şi lansarea cărţii „Istoria Consiliului Judeţean Bacău”.
Manifestarea va fi încheiată cu piesa de teatru „Moş Ioan Roată şi Unirea”, interpretată de membrii Clubului Pensionarilor „60+”.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău organizează vineri simpozionul „24 ianuarie 1859 – Ziua Unirii Principatelor Române”. Invitaţi vor fi Vilică Munteanu, şeful Arhivelor Naţionale Bacău şi prof. dr. Viorel Cruceanu, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău.
Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, în colaborare cu Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău şi cu Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” Bacău a organizat miercuri, 22 ianuarie, activitatea cu tema ”Statalitatea românilor; de la Mica Unire (1859), la Unirea deplină (1918)”.
Invitat special a fost istoricul Eugen Şendrea, de la Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” Bacău, care a prezentat sinteza „Bacăul în zilele Unirii Principatelor”.
La acest eveniment au participat 80 de liceeni, de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, coordonaţi de prof. Dumitru Ficuţă, 28 dintre aceştia susţinând scurte prezentări multimedia, referitoare la acest moment referenţial din istoria modernă a românilor.
Cu ocazia sărbătoririi zilei de 24 ianuarie 1859 instituţia noastră organizează în parteneriat mai multe evenimente, la care participă deopotrivă elevi şi profesori. Scopul acestora este acela de rememorare a unei secvenţe cruciale din istoria naţională într-o manieră atractivă, care a stimulat capacitatea de analiză şi sinteză, creativitatea, spiritul critic, dar şi introspecţia liceenilor, constituindu-se aşadar, într-o reală provocare pentru toţi cei implicaţi în acest proiect, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.
În acelaşi context, beneficiarii Centrului de zi “Dr. Ştefan Ciobanu”, au organizat joi o activitate dedicată evenimentului istoric, ce a inclus cântece, poezii pe teme naţionale, dar şi sceneta “Ocaua lui Cuza”, pregatită de trupa de teatru a centrului. Evenimentul a inclus o expozitie cu obiecte inedite despre aceasta sarbatoare, unele având valoare istorică sau doar personală.
La final, asa cum se cade la o sărbatoare populară, beneficiarii s-au prins în Hora Unirii a lui Vasile Alecsandri. Au plecat acasa cu mandria de a fi români şi cu convingerea că indiferent de vremurile pe care le trăim trebuie sa fim solidari, patrioţi şi să ne cinstim înaintaşii care au făurit România de astazi, a declarat Ionuţ Chirilă, reprezentant al organizatorilor.
Alte articole:
- Mica Unire: Cuza nu a cerşit Unirea ci a impus-o (I)
- Programul evenimentelor din Ploieşti care marchează Unirea Principatelor. Ceremonii şi la mormântul lui Badea Cârţan din Sinaia
- Imaginea zilei la Iaşi. Alexandru Ioan Cuza, "frezat" pentru a arăta impecabil la sărbătorirea a 155 de ani de la Mica Unire