Fiica criminalului din Oneşti: „Am sunat la Poliţie la Bacău şi la Bucureşti, să aplanez situaţia. Mi-au închis telefonul!”

0
0
Intervenţia de la Oneşti
Intervenţia de la Oneşti

Una dintre fiicele lui Gheorghe Moroşan, bărbatul din Oneşti care a sechestrat şi ucis doi muncitori, a spus, la Antena 3, că a încercat să contacteze autorităţile, însă i s-a închis telefonul în nas.

Fiica criminalului din Oneşti spune că atunci când a încercat să contacteze poliţia din Bacău şi din Bucureşti i s-a închis telefonul, deşi s-a recomandat şi a spus că vrea să ajute la rezolvarea situaţiei. „Situaţia este foarte grea. Nu pot decât să las capul plecat, cuvintele sunt de prisos, oricât am încercat să aplanez această situaţie. Am sunat la Bacău, am sunat la Bucureşti. Am spus despre ce e vorba, am spus cine sunt şi mi s-a închis telefonul. Am sunat la sediile de poliţie. Aşa am avut în cap. Am sunat chiar şi la presă. «Nu avem maşină să ne deplasam în teren»” mi-au spus de la Bacău”, a declarat fiica criminalului din Oneşti.

Ea susţine că a vorbit cu tatăl ei la telefon, care i-a spus că îşi doreşte să-i aducă acea hârtie. „Ce putere aveam eu, ca lumea să înţeleagă situaţia, să aducă acea hârtie, să salvăm acele vieţi? Dom’le aduc un avocat, un notar. Arătăm hârtia. Dacă nu există, se putea inventa. Dom’le, vă aducem nişte bani. Bani falşi! Chiar nu există în Poliţia Română?”, s-a întrebat fiica lui Gheorghe Moroşan. 

Ea a mai spus că după tragedie nu a mai putut lua legătura cu niciunul dintre părinţii săi, iar cei de la spital nu doresc să îi dea informaţii despre starea lui Gheorghe Moroşan. 

Gheorghe Moroşan a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti care i-a aparţinut şi pe care l-a pierdut, iar după câteva ore i-a înjunghiat, ambii murind în urma rănilor suferite. Agresorul a fost împuşcat în picioare de către poliţişti, fiind în continuare internat în spital. 

gheorghe morosan

Gheorghe Moroşan

Vă recomandăm să mai citiţi:

Soţia agresorului de la Oneşti a fost reţinută pentru complicitate

Ambii muncitori sechestraţi şi înjunghiaţi la Oneşti au murit. Agresorul a fost împuşcat de poliţişti, fiind rănit. De ce a fost reţinută soţia agresorului

Cine sunt victimele criminalului din Oneşti: „Silviu era orfan de mamă de la trei ani“
 

Cum ameninţa public criminalul din Oneşti, în urmă cu doi ani, că-şi va face dreptate cu arma VIDEO

Mai multe - Bacău

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite