Elevul care a bătut şi umilit doi colegi a fost reținut

0
Publicat:

Elevul în vârstă de 15 ani care a bătut şi umilit doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale, în toaleta Colegiului Tehnic „Dumitru Mangeron" din municipiul Bacău, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore.

Elevul de 15 ani care a agresat și umilit doi colegi cu cerințe speciale a fost reținut
Elevul de 15 ani care a agresat și umilit doi colegi cu cerințe speciale a fost reținut

„În urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioada de 24 de ore a tânărului în vârstă de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Totodată, facem precizarea că, atât poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, cât şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară activităţi preventive în unităţile de învăţământ de pe raza întregului judeţ, pe tot parcursul anului şcolar, în vederea preîntâmpinării unor evenimente negative în rândul elevilor", a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Anchetă desfășurată de Inspectoratul Școlar

În paralel cu ancheta poliţiştilor, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău desfăşoară verificări în acest caz.

„Din primele verificări rezultă că incidentul s-ar fi petrecut joi, 26 ianuarie. Din păcate, acesta survine altor momente - unul care a avut loc în noiembrie 2022 şi altul cu o săptămână în urmă - în care elevul agresor a şicanat, respectiv a muşcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancţionat cu scăderea cu două puncte a notei la purtare şi cu avertisment. Acum a reacţionat şi mai violent, lovindu-i pe doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale", a declarat conducerea ISJ Bacău.

Măsurile dispuse imediat au vizat oferirea de consiliere psihologică şi protecţie copiilor agresaţi.

De asemenea, inspectorul şcolar general Ana-Maria Egarmin a dispus o cercetare prealabilă, în vederea realizării cercetării disciplinare a conducerii liceului.

I-a obligat pe cei doi elevi să bage capul în vasul de toaletă

Poliţiştii băcăuani s-au autosesizat şi au demarat o anchetă la Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron", după ce pe reţelele de socializare au apărut mai multe filmuleţe șocante în care apar doi elevi cu cerințe educaționale speciale care sunt duși la toaletă de mai mulți băieți, iar unul dintre aceștia îi agresează și îi umilește.

Pe imagini se vede cum unul dintre elevi este lovit cu palmele și băgat apoi cu capul în toaletă. Elevului i se cere imperativ să meargă în genunchi până în sala de clasă și să pupe mâna colegului său de școală care îl agresează. În cea de-a doua filmare, elevul este bătut și umilit din nou de același coleg, în timp ce alți copii râd și filmează scenele șocante.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite