Copil de 3 ani, bătut de tată în fața fraților săi și a mamei. Reacția Poliției

0
Publicat:

DGASPC Bacău a sesizat Poliția în legătură cu cazul unui copil bătut crunt de tată și care era crescut în condiții mizere. Micuțul a ajuns la spital alături de frații săi pentru îngrijiri medicale.

Copilul agresat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale FOTO Shutterstock
Copilul agresat a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale FOTO Shutterstock

Un copil de 3 ani a fost bătut crunt de tatăl său, în vârstă de 25 de ani, cu lovituri de băţ, în mai multe zone ale corpului. Totul s-a petrecut în fața celor doi frați (2 și 4 ani) și a mamei, o tânără de 21 de ani, care nu a făcut nimic ca să își protejeze copiii și nu a anunțat autoritățile despre cele întâmplate.

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență și Protecția Drepturilor Copilului Bacău au aflat ce a pățit micuțul și au anunțat Secția 1 Poliție din Bacău.

„Imediat la fața locului s-au deplasat două patrule auto de siguranță și un echipaj de intervenție, iar din primele verificări a rezultat că aspectele sesizate se confirmă. Minorul a fost găsit în condiţii necorespunzătoare, cu o stare de igienă precară, pe pardoseala locuinţei, prezentând urme vizibile de violenţă pe corp”, au precizat reprezentanții IPJ Bacău.

Copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru investigaţii medicale suplimentare de specialitate, împreună cu ceilalţi doi fraţi, o fetiță de 2 ani şi un băiat de 4 ani, care se aflau în locuinţă.

Și-a ucis în bătaie mezinul pentru că o deranja de la stat pe TikTok şi pe Facebook

O femeie de 24 de ani din Brăila este judecată în prezent pentru omor. Mamă a şapte copii, tânăra i-a neglijat şi apoi abandonat pe majoritatea dintre ei, iar pe micuţul de doar un an şi 2 luni l-a abuzat într-o manieră inimaginabilă, iar apoi s-a uitat la el cum moare.

Mihaela Gabriela Constantin (24 de ani) a ajuns în boxa acuzaților pentru omor în condiţii de violenţă în familie, anchetatorii stabilind că şi-a ucis în bătaie pruncul de un an şi 2 luni. O expertiză psihiatrică a concluzionat că tânăra a avut discernământ la data comiterii faptei. 

Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, femeia prezintă tulburare de personalitate instabil impulsivă, dar şi o mare capacitate de manipulare, adaptându-şi răspunsurile în funcţie de argumentele aduse de organele judiciare, în încercarea de-a pasa vinovăţia asupra altei persoane.

Bebeluşul fusese internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din Bucureşti în comă Glascow III, cu sindrom Silverman sau sindromul copilului bătut/smucit şi leziuni cranio-cerebrale, iar joi, 18 noiembrie 2021, a decedat. 

Procurorii spun că femeia „prin acţiuni de lovire repetată asupra minorului de 1 an şi două luni, dar şi prin inacţiuni de lăsare fără ajutor, neacordarea unui tratament medical corespunzător şi faptul că nu l-a dus la medic pentru a fi îngrijit, a provocat acestuia leziuni şi o stare care i-a pus în primejdie viaţa!”

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite