Admiterea la Universitatea „George Bacovia“ din Bacău. Câte locuri sunt disponibile şi ce domenii sunt acreditate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Universitatea „George Bacovia“ din Bacău FOTO Mircea Merticariu

În perioada 4-31 iulie are loc prima sesiune de admitere la Universitatea „George Bacovia“ din Bacău iar pentru locurile rămase neocupate se organizează o altă sesiune, în toamnă, în perioada 1-24 septembrie. Instituţia privată de învăţământ superior pune la dispoziţe 300 de locuri la studii de licenţă, 325 de locuri la master şi 60 de locuri într-un program postuniversitar de formare continuă.

La finalul acestei luni se încheie admiterea la Universitatea „George Bacovia“, instituţie privată de învăţământ superior care a împlinit 25 de ani de existenţă, acreditată prin legea 237 din 2002. Universitatea are înfiinţată Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, care are patru domenii de licenţă.

Pentru anul acesta, instituţia a obţinut dreptul de a avea câte 75 de locuri pentru domeniile „Administrarea afacerilor“, „Management“, „Drept“ şi „Ştiinţe Administrative“. „Studiile de licenţă se derulează pe parcursul a şase / opt semestre (Sistemul Bologna), obţinerea Diplomei de licenţă este condiţionată de acumularea de 180 / 240 de credite (ECTS). Diploma de licenţă este însoţită de un supliment de diplomă care permite absolvenţilor integrarea pe piaţa muncii sau continuarea studiilor (postuniversitare, doctorale etc.) într-o altă universitate din spaţiul european. Standardele de calitate implementate de facultate fac din aceasta o entitate distinctă a universităţii, seriozitatea şi profunzimea abordărilor în relaţiile studenţi-profesori constituind o garanţie a reuşitei în carieră pentru absolvenţi“, se precizează pe site-ul Universităţii.

Universitatea „George Bacovia“ din Bacău FOTO Mircea Merticariu

325 de locuri la studiile de master


Universitatea „George Bacovia“ oferă şi posibilitatea studiilor universitare de master. În domeniul Contabilitate se poate opta între specializările „Management financiar contabil“ (75 de locuri) şi Diagnostic financiar şi auditul firmei (50 de locuri), în domeniul Management există specializările „Managementul instituţiilor din administraţia publică“ (50 de locuri) şi „Managementul afacerilor“ (50 de locuri). Ultimul domeniu de master este Marketing, care are 100 de locuri împărţite egal  între specializările „Management-marketing“ şi Marketing în afaceri“.
32 de cadre universitare permanente. Universitatea se extinde şi face noi angajări din toamnă
32 de cadre didactice sunt angajate la Universitatea „George Bacovia“ cu caracter permanent. Este vorba de lectori, conferenţiari şi profesori universitari. Recent a fost acreditată şi specializarea „Drept“ din cadrul Universităţii. „În momentul de faţă avem 32 de cadre didactice. A crescut însă numărul de programe de studii şi vom mai avea nevoie de noi cadre didactice. Vom organiza concurs pentru ca noii veniţi să fie titulari pe post“, a precizat profesorul universtar Neculai Lupu, rectorul Universităţii „George Bacovia“ din Bacău.

Universitatea „George Bacovia“ din Bacău FOTO Mircea Merticariu

S-a înfiinţat Colegiul de Învăţământ Terţiar Nonuniversitar


Absolvenţii de liceu, cu sau fără Bacalaureat, pot face acum cursuri, patru semestre, pentru obţinerea unor specializări căutate pe piaţa muncii. Colegiul de Învăţământ Terţiar Nonuniversitar înfiinţat anul acesta la Universitatea „George Bacovia“ oferă posibilitatea a două programe de formare şi specializare pe domeniul „Economia turismului şi serviciilor“. Este vorba de programele de „Agent de turism“ şi „Asistent manager unităţi hoteliere“. Totodată, cei pasionaţi de management pot urma cursurile de „Asistent manager unităţi hoteliere“ şi „Organizator de conferinţe, congrese, târguri şi expoziţii“. „Universitatea noastră se dezvoltă. Suntem acreditaţi pentru mai multe specializări, urmărim să creştem numărul studenţilor şi masteranzilor care urmează la noi cursurile. Cu oferta noastră educaţională ne adresăm tinerilor absolvenţi, care doresc să capete o specializare, din întreaga regiune, nu numai din judeţul Bacău“, a mai declarat, pentru ziarul Adevărul, profesorul Neculai Lupu, rectorul Universităţii „George Bacovia“.


 

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite