Ad Astra acuză Ministerul Cercetării că alocă 360 de milioane de lei pentru o competiţie de proiecte care nu respectă  prevederile legale. Reacţia ministrului

0
0
Ad
 Astra acuză Ministerul Cercetării că alocă 360 de milioane de lei pentru
 o competiţie de proiecte, ce nu respectă  prevederile legale
Ad Astra acuză Ministerul Cercetării că alocă 360 de milioane de lei pentru o competiţie de proiecte, ce nu respectă  prevederile legale

Asociaţia de cercetători „Ad Astra“ acuză Ministerul Cercetării că alocă 360 de milioane de lei pentru o competiţie de proiecte care nu este legală. Printre nemulţumirile celor de la Ad Astra se numără neincluderea dreptului la contestaţie, dar şi faptul că nu sunt precizate criteriile în funcţie de care se acordă finanţarea. În replică, ministrul Cercetării Lucian Georgescu spune că este posibil să se fi strecurat greşeli în ordinul emis.

Asociaţia Ad Astra a depus la Registratura Ministerului Cercetării şi Inovării o plângere prealabilă  prin care solicită revocarea Ordinului nr. 439/11.07.2017 prin care a fost lansată competiţia 2017 „Proiecte Complexe realizate în consorţii CDI”, parte a Planului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2015-2020 (PNCDI III).

„Deschiderea acestei competiţii, pentru care sunt alocaţi aproximativ 360 milioane lei, cu finanţări per proiect de maxim 7,5 milioane, s-a făcut, din punctul nostru de vedere, cu încălcarea mai multor prevederi legale“, se arată în comunicatul transmis de asociaţia de cercetători „Ad Astra“.

Prima nemulţumire a acestora este în privinţa faptului că nu sunt specificate criteriile în baza cărora entităţile evaluate şi selectate ar putea beneficia de finanţare.

În al doilea rând, cei de la Ad Astra reclamă faptul că ordinul emis nu prevede „oportunitatea transmiterii de către ofertanţii de proiecte a unor observaţii la argumentele evaluatorilor”. Aceştia mai semnalează şi că în pachetul de informaţii nu este inclusă  o perioadă de depunere şi rezolvare a contestaţiilor, ulterioară celei de a doua etape de evaluare.

De asemenea, cercetătorii critică şi faptul că  dezbaterea publică în vederea întocmirii pachetului de informaţii a durat doar patru zile (3-7 iulie), iar cererile de finanţare vor putea fi depuse doar  în limba română (deci potenţialii evaluatori internaţionali sunt excluşi de facto).

În replică, Lucian Georgescu, ministrul Cercetării şi Inovării a explicat pentru Adevărul că va ţine cont de observaţiile celor de la Ad Astra în cazul în care constată că acestea sunt corecte, chiar dacă perioada de consultare publică s-a încheiat. „Acest pachet de informaţii a fost propus la nivelul anumitor consilii, a trecut prin comisiile consultative, a fost în dezbatere publică şi a fost  analizat de experţii din minister. Totuşi, niciun pachet de informaţii nu este perfect. Se prea poate să existe omisiuni şi erori“, a afirmat Lucian Georgescu.



Educație


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri