Şi-a dat foc din dragoste, iar acum se zbate între viaţă şi moarte pe patul de spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa unui loc de muncă, la care s-au mai adăugat şi problemele sentimentale l-au împins pe un bărbat de 36 de ani din Arad să-şi ia viaţa într-un mod terifiant. După ce a dat foc maşinii în care se afla, s-a înjunghiat în dreptul inimii.

A ajuns la spital de cu dimineaţă cu arsuri pe tot corpul, iar medicii de la Urgenţe l-au trimis direct în sala de operaţie. Bărbatul de 36 de ani a încercat azi dimineaţă să se sinucidă din cauza unor probleme sentimentale.

„Este vorba despre o autoincendiere care a avut loc pe Calea Bodrogului. Bărbatul a fost transportat la spital, aflându-se în stare foarte gravă”, a declarat Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Chiar dacă medicii au reuşit pe moment să-i salveze viaţa, şansele ca acesta să rămână în viaţă sunt tot mai mici. „Starea bărbatului e extrem de gravă. A intrat în sala de operaţie cu arsuri pe 95% din suprafaţa corpului şi cu o plagă în partea stângă. În momentul de faţă acesta se află la terapie intensivă, dar teoretic nu prea are şanse de supravieţuire”, a spus Monica Puticiu, şeful secţiei Urgenţe din cadrul Spitalului judeţean Arad.

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite